„În 2015, majoritatea celor cu funcție de CEO au luat în calcul creșteri ale cifrelor de afaceri și ale profitului. Când am văzut atâta optimism mi-am zis că trebuie să îl transmitem tuturor. Am adăugat și cifrele nastre și am decis că acesta este momentul oportun în România. Pentru că veniturile clasei de mijloc sunt în creștere, iar acest lucru este foarte important. Asta pentriu că oamenii din clasa de mijloc sunt ca și noi. Vor o creștere a veniturilor, condiții de viață și muncă mai bune, o educație superioară pentru copii lor și prin asta asigură creșterea țării. Din nefericire, în România, clasa de mijloc a fost mult timp ignorată. Acum aceasta crește. Iar rezultatele se văd. Consumul privat se majorează și asta pentru că mulți din clasa de mijloc au început să creadă în țara lor, în locul lor de muncă și în siguranța personală. Asta se întțâmplă în toate țările, nu doar în România. Am verificat apoi aceleași cifre în 2016. Iar trendul a continuat. Mai mult decât atât, venitul mediu a continuat să crească.iar recrutările din 2015 au început să-și arate roadele. Credem că această direcție este foarte bună pentru economia românească și cred că toți trebuie să o susținem atțât cât putem”, a declarat Hezi Shayb

Având în vedere că există toate condițiile pentru creștere economică, oficialul New Kopel Group a ținut să atragă atenția asupra unui domeniu pe care îl consideră foarte ofertant pentru investitori. „Puteți găsi domenii foarte profitabile în care să investiți, însă eu vreau să vorbesc despre doar unul dintre acestea. În 2016 turismul are o creștere cu două cifre. Tot mai mulți români văd România ca pe o destinație foarte bună pentru a fi vizitată. Vă pot spune din experianța mea personală că turismul explodează. Să dau un exemplu: în 2015 El Al avea 400 de zboruri care legau Israel cu România. În acest an sunt 1.000. Este o creștere spectaculoasă. Cred că având o abordare bună se poate susține această creștere. Analizând cifrele turismului românesc vedem că situația trebuie prezentată pe două planuri, turism intern și turism extern. 70% dintre cei care vin în România vizitează doar Bucureștiul. Este ca și cum o companie ar vinde un singur produs unui singur client. Orice om de afaceri știe că pentru a vinde primul produs trebuie să investești de cinci ori mai mult decât pentru a îl vinde pe al doilea. Dacă te oprești acum nu este deloc bine pentru afacere. Profiturile abia de acum încep să vină. Apoi, dacă privim turismul intern, vedem că și românii merg tot la București sau pe Litoral. Atât. Foarte puțini vizitează alte locuri din țară. E păcat. Este o țară minunată. Vă pot spune tot din experiența mea că turiștii din întreaga lume s-au cam săturat de locurile aglomerate și exploatate prea mult din punct de vedere turistic precum Paris, Londra sau Roma. Vor să descopere ceva nou. Să se simtă ca într-o aventură. Și cred că în România poți avea aventuri minunate. În această idee noi, la New Kopel România, am încercat să facem ceva prin propriile puteri. Desigur, nu avem nici forța de muncă și nici banii unei țări, dar am pornit un proiect denumit «Say always yes to Romania». Vedem, de asemenea, că există în întreaga lume o foame pentru investiții. Investitorii vor să își plaseze banii într-un loc sigur. Această foame este atât de mare încât, Germania, de exemplu, a scos pe piață bonduri cu dobânzi negative. Asta înseamnă că unii investitori au dat Germaniei banii lor doar pentru a îi ști în siguranță. Chiar dacă pierd puțin din sumă. Cred că Guvernul român poate atrage foarte ușor în acest moment bani pe care să îi investească în turism. Dacă vor crește turismul lucrurile vor arăta mult mai bine”.

New Kopel Group, companie care a investit în România peste 125 de milioane de euro în dezvoltarea activității, în principal, în zonele de  leasing operational, fleet management, şi rent-a-car este prezentă pe piaţa autohtonă din 2005. Un an mai târziu, firma devine licentiat exclusiv SIXT Rent a Car, iar în 2008 este lansată divizia de vânzări auto second-hand, care oferă maşini din flota auto proprie, cu garantie de doi ani „din bară în bară".

Te-ar putea interesa și: