Dezastru în Ungaria. Noua variantă a noului coronavirus din Marea Britanie se răspândește din ce în ce mai mult în Ungaria, țara vecină cu România. Anunțul a fost făcut de şefa Oficiului naţional ungar de sănătate publică, Cecilia Muller, relatează MTI, citată de Agerpres. 

Până în prezent, „Varianta britanică” a fost izolată la 400 de pacienţi din Ungaria, dintre care majoritatea nu au călătorit în ultima vreme, ceea ce arată că tulpina se răspândeşte în interiorul ţării, a spus Muller într-o conferinţă de presă a grupului operativ pentru gestionarea pandemiei.

Ungaria caută soluții. Potrivit dr. Muller, o metodă dezvoltată în Ungaria le permite experţilor în sănătate publică să testeze apele de canalizare pentru depistarea „variantei britanice”. Au fost găsite urme ale virusului în apele reziduale din marile oraşe, inclusiv Budapesta, Debrecen, Tatabanya, Szekesfehervar şi Gyor, a precizat ea.

De menționat este faptul că la nivel european, situația continuă să fie alarmată. Mai exact, se pare că alţi nouă pacienţi au fost diagnosticaţi cu varianta cehă a noului coronavirus şi încă 34 cu o altă variantă „nesemnificativă din punct de vedere epidemiologic”, a mai indicat Cecilia Muller, potrivit căreia variantele braziliană şi sud-africană continuă să „evite” Ungaria.

Ungaria se pregătește de al treilea val

Cecilia Muller are o previziune sumbră. Aceasta a avertizat pe de altă parte că în Ungaria începe să se profileze „al treilea val” al pandemiei, evocând site-ul guvernamental koronavirus.gov.hu conform căruia 102 persoane au murit şi 2855 au contractat coronavirusul în ultimele 24 de ore şi notând că, deşi majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă cu comorbidităţi, „mor aproape zilnic şi tineri care ar fi putut fi salvaţi de vaccin”.

Totodată, Muller a menţionat în context că vaccinurile chinezesc şi rusesc au fost administrate deja la peste 30 de milioane de oameni din toată lumea şi a îndemnat publicul să lase „temerile deoparte” şi să accepte vaccinurile care li se oferă.

Ea a mai adăugat că toate cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 aprobate în Ungaria (Sputnik V, din Rusia, şi Sinopharm, din China, în plus faţă de vaccinurile Pfizer/Biontech, Moderna şi AstraZeneca achiziţionate prin contractele încheiate de Comisia Europeană, n.red.) protejează împotriva unei boli cu complicaţii grave şi care pot pune în pericol viaţa, deşi „nu există protecţie 100%.

Inquam Photos / Virgil Simonescu