Andrei Valentin Stoican, reprezentantul Mișcării Naționale Române, se retrage din cursa pentru prezidențiale. Este al doilea candidat care face acest gest, după Liviu Pleșoianu.  Stoican nu ar fi avut șanse la alegeri, însă retragerea sa este una interesantă prin motivația pe care o are în spate. Stoican spune că ar fi putut strânge semnăturile necesare, adică 200.000, dacă ar fi dat curs ofertelor venite ” de pe piața neagră”.

Este primul candidat care face o referire atât de directă la existența unei astfle de piețe, mai ales în contextul în care Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura lui Viorel Cataramă tocmai pe motiv că peste 90.000 de semnături prezentau „similitudini evidente”.

„Nu-mi voi depune candidatura. Nu vreau să intru în competiţia prezidenţială printr-o fraudă. Am reuşit să strâng 172.893 de semnături. Astăzi, până la ora 24, mai aştept din Suceava, Maramureş şi Teleorman încă aproximativ 5.500. Evident, nu sunt suficiente. Dar sunt semnături asumate. Eu sunt mândru de ele şi pentru asta le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi au crezut în mine. Înţeleg frustrarea lor. Dar – din respect pentru mine şi pentru ei – am refuzat să accept ofertele de ultimă oră de pe piaţa neagră a semnăturilor. Am 42 de ani, am un crez politic împărtăşit cu aproape 200.000 de români, iar munca noastră de strângere de semnături a fost un impresionant exerciţiu democratic. Îi asigur pe toţi că acesta nu e sfârşitul, ci abia începutul. Un început construit pe corectitudine şi adevăr!”, a transmis Stoican.

 

Te-ar putea interesa și: