Simona Halep a declarat luni că nu dorește ca ITF să modifice actualul format al FedCup pentru că i-ar fi foarte complicat să mai participe la competiție.

Mai mult decât atât, Halep, locul 7 WTA, a spus că nu va mai juca în Cupa Federaţiei dacă formatul competiţiei se va schimba:

„Iubesc FedCup, nu aş modifica ceva. Dacă se va schimba ceva, nu voi mai juca. Îmi place formatul actual. Dacă îl modifică, va fi complicat deoarece FedCup înseamnă să joci acasă şi în deplasare. Dacă mă întreabă ITF, eu le-aş da sfatul meu. Nu este senzaţie mai puternică decât să joci acasă”, a spus Halep, citată de presa internațională.

De menționat că ITF va anunţat noutăţi importante, joi, despre Cupa Federaţiei.

Presa internațională speculează că nu este exlusă o reformare a competiţiei feminine, după modelul Cupei Davis (un turneu într-un oraş), aspru criticat de jucători.

Te-ar putea interesa și: