Potrivit unei informări a executivului, Ionel Dancă, va depune vineri la Curtea Constituţională sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament referitor la posibilitatea de a depune moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară, în sesiune extraordinară.

„Da, în cursul zilei de mâine vom depune (sesizarea – n.r.). Practic, această sesizare este sub forma unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, privitor la moţiunile de cenzură şi la posibilitatea de a depune moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară”, a precizat prim-ministrul.

E o concluzie clară

Noua veste vine la scurt timp după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va depune vineri sesizarea la CCR pe această temă.

„Am luat decizia să declanșăm conflictul juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern. În ce hal a ajuns PSD să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani, să depună moțiune în vacanța parlamentară. Din punctul nostru de vedere acest lucru trebuie clarificat. Litera Constituției duce la o concluzie clară. Moțiunile nu pot fi depuse în vacanță parlamentară”, a declarat premierul, joi seară.

Ludovic Orban a precizat că sesizarea va fi finalizată astăzi și va fi depusă „fie astăzi, fie mâine”. De asmenea, premierul le-a cerut celor din PSD să oprească procedura și să nu voteze moțiunea până se pronunță Curtea.

Au provocat haos

De cealaltă parte, după vestea anunțată de Orban, PSD-ul a lansat o serie extrem de gravă de acuzații la adresa Guvernului.

„România are nevoie de soluţii clare şi eficiente, nu de oameni care sunt cu gândul doar la furat şi la distrus! După 9 luni de guvernare PNL, România este într-o criză profundă: sanitară, economică şi socială. Au folosit starea de urgenţă pentru a da tunuri din banii românilor, au abuzat de putere pentru a-şi pune pilele şi rudele în funcţii, au încălcat legi după legi pentru a aduce bunăstare pentru firmele de casă şi austeritate pentru toţi ceilalţi”, a scris PSD pe pagina de Facebook.

Totodată, social-democraţii au subliniat faptul că Guvernul trebuie să plece.

„Au provocat haos şi dezastru. Trebuie să plece! Atacul la CCR este doar un tertip ca să mai stea câteva zile în plus la Palatul Victoria! De ce le e frică nu vor scăpa!”, mai scria PSD.