„Noi nu urmărim să ajungem la un “lockdown”, am spus din capul locului. Obiectivul nostru este să reducem rata de infectare, să stopăm creşterea numărului de infectări. Am văzut în ultima perioadă, cel puţin în ultimele săptămâni, este o creştere vizibilă, semnificativă, a gradului de conformare a oamenilor. Din ce în ce mai mulţi oameni încep să înţeleagă. Sigur că există anumite grupuri, negaţionişti cu care nu se poate vorbi raţional.

Peste tot există provocatori în astfel de grupuri. Sunt foarte multe persoane care apar în foarte multe locuri. Mesajele pe care ei le transmit sunt mesaje care sunt împotriva interesului fiecărui cetăţean şi împotriva interesului nostru general. Interesul nostru general este ca viaţa să se deruleze în condiţii cât mai aproape de normalitate”, a spus Ludovic Orban la Digi24.

Un echilibru în măsurile anti-COVID

Premierul a explicat faptul că Guvernul a urmărit în mod permanent un echilibru în măsurile pe care le-a luat între prioritatea de protejare a sănătății publice şi nevoile oamenilor.

„Primul obiectiv pe care îl urmărim este acela de a opri creşterea numărului de cazuri. Ieri am avut şedinţă de guvern în care am aprobat hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă şi am mai dispus o serie de măsuri care considerăm că sunt necesare pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.

Masca este principala formă de protecţie alături de păstrarea unei distanţe fizice de protecţie sanitară, măsurile de igienă care sunt extrem de importante în prevenirea virusului, în toată Europa. Ne confruntăm cu ceea ce poate unii îl intitulează al doilea val, eu nu spun “al doilea val”, pentru că de fapt, din punctul meu de vedere, nu s-a consumat primul val. Din păcate, revenirea la normalitate n-a fost însoţită şi de creşterea gradului de conformare”, a adăugat premierul.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin