Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, a declarat, marţi, că este posibil ca social-democraţii să depună moţiunea de cenzură joi, după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Dacă mâine (miercuri – n.red.) este asumarea (Guvernului – n.red.), presupun că joi vom depune moţiunea de cenzură, pentru că o avem deja făcută. Veţi vedea la vot dacă sunt voturile necesare”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.

Este şedinţă comună extraordinară, miercuri, în Parlament

Miercuri, Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună extraordinară pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

Câte voturi poate aduna, teoretic, PSD

S-au făcut deja primele calcule pentru dărâmarea Guvernului. PSD are în acest moment 200 de deputați și senatori. Cu voturile UDMR, care a anunțat că sprijină demersul social-democraţilor, sunt 230.

Pentru a fi demis Guvernul este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul de mandate, mai exact 233.