Agenția Națională de Integritate – ANI este una dintre cele mai favorizate instituții de stat, din punct de vedere al sumelor alocate pentru 2020, care cresc cu 57,40%, la nivelul creditelor de angajament, respectiv cu 63,61% în cazul creditelor bugetare. Astfel, fondurile propuse pentru a fi alocate se ridică la 33,87 milioane de lei, în cazul creditelor de angajament, la care se adaugă 34,8 milioane lei – creditele bugetare.

În schimb, bugetul Autorității Electorale Premanente scade în 2020 cu aproape 30%: atât creditele de angajament, cât și cele bugetare, sunt programate pentru o reducere cu 29,86%, ajungând la 272,6 milioane de lei, fiecare.

Bani mai mulți la ANRP

Pentru Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Persoanal proiectul de buget pentru 2020 prevede o creștere cu peste 20% a sumelor alocate: avans de 20,83%, atât în ceea ce privește creditele de angajament, cât și cele bugetare, care ajung fiecare la 6,22 milioane de lei.

Și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – ANRP are prevăzută o majorare de buget cu peste 20%: plus 21,27 % credite bugetare și de angajament, adică o sumă de 23,77 milioane de lei în dreptul fiecărei categorii.

CSM, printre premiați

Iar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are prevăzute alocări de 22,35 milioane de lei, atât credite bugetare, cât și de angajament, ceea ce înseamnă un avans de 10,32% în cazul primelor, respectiv 9,52% pentru cele din urmă.

În cazul Avocatului Poporului, bugetul alocat crește cu 7,77%, la Consiliul Concurenței alocările cresc cu 61,91% pe creditele bugetare, dar scad cu 27,47% pe cele de angajament.

Consiliul Superior al Magistraturii – CSM beneficiază de o majorare a bugetului alocat de 24,23%, pe creditele bugetare, care ajung la peste 180 de milioane de lei, concomitent cu diminuarea cu 7,29% a creditelor de angajament, în valoare de 245,92 milioane de lei.

Crește și bugetul CCR

Bugetul Curții Constituționale crește cu 15,59%, iar cel al Institutului Cultural Român înregistrează o scădere cu 21,32% pe creditele de angajament, respectiv cu 14,05% pe creditele bugetare.

Societatea Națională de Televiziune – TVR va avea în 2020 un buget redus cu 18,62% pe creditele de angajament, care scad la 389 milioane de lei, aceeași valoare ca și creditele bugetare, care rămân la nivelul din 2019. În schimb, Societate de Radiodifuziune va avea un buget diminuat cu aproximativ 5%.

Academia Română nu este uitată

În schimb, bugetul Agenției Naționale de Presă – Agerpres este propus pentru o creștere de aproape 8% în 2020. Astfel, atât creditele de angajament, cât și cele bugetare, cresc cu 7,91%, ajungând la 29,75 milioane lei în dreptul fiecărui capitol.

Academia Română primește în 2020, conform propunerii din proiectul de buget, o sumă cu aproape 10% mai mare decât execuția preliminată din 2019: creditele de angajament de 569 de milioane de lei, în creștere cu 9,25%, plus credite bugetare, care cresc cu 9,90%, până la 566,79 milioane de lei.