Mutările Guvernului Dăncilă sunt din ce în ce mai proaste. Adoptarea OUG 114 care a fost criticată de mediul de afaceri, dar și de toată societatea, continuă să-și producă efecte dezastruoase. Aflată la masa rotundă Logistică, Transporturi, Infrastructură organizată de publicația Capital, Adriana Iftime, directorul general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții a tras un semnal de alară.

Aceasta a dezvăluit că a venit cu propuneri concrete pentru Executiv, dar acestea nu au fost luate în seamă. Acum munca de amendare a OUG în Parlament e una extrem de dură.

„Depunem eforturi foarte mari și avem rezultate foarte mici. In mediul in care noi avem acces, în comisiile de dialog social, vocea noastră nu este auzită. La finalul lui 2018 am reușit un acord istoric cu Guvernul pentru activitatea de construcții prioritară pentru următorii 10 ani. Dacă ar fi puse în aplicare toate cele 19 puncte am avea rezultate. OUG 114 deschide, pentru zona de construcții, primul pas de punere în aplicare a programului. Intenția este bună, dar este aplicată prost. Ordonanța a fost făcută foarte repede, nu am fost consultați. Pe zona noastră de construcții are carențe. Vine cu salariul minim de 3000 de lei în construcții, dar problemele nu se rezolvă doar cu atât. Din decembrie până acum avem propuneri de amendare a OUG și la Guvern și la Cameră și la Senat. Încercăm să convingem parlamentarii că trebuie amendată ordonanța. Dacă acordul semnat de noi cu Guvernul ar fi pus în aplicare, am avea rezultate imediate în construcții”, a explicat directorul în cadrul mesei rotunde a revistei Capital

Te-ar putea interesa și: