Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, crede că a găsit soluția pentru pentru a relansa exporturile realizate de economia românească. Ministrul s-a entuziasmat după vizita la la o companie românească care a omologat un nou tractor de concepţie proprie.

”IRUM – o companie românească, a omologat noul tractor de concepţie proprie. Familia Oltean a investit în centrul de cercetare dezvoltare pariind pe creativitatea inginerilor autohtoni. Unii s-au întors chiar din Italia. Şi au reuşit. I-am vizitat cu un scop precis. Să le propun atacarea pieţelor tradiţionale unde tractorul românesc este cunoscut şi apreciat pentru robusteţea lui. Lucrul acesta poate fi realizat inclusiv cu sprijinul consilierilor economici prezenţi pe aceste pieţe şi prin intermediul programelor de promovarea a exportului sau a misiunilor economice. Cred că tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton”, a scris Oprea pe pagina de Facebook a ministerului pe care îl conduce.

Reghinul poate deveni, astfel, un nou pol de dezvoltare, spune el. Trebuie avut în vedere că, în jurul unei linii de asamblare, pe o rază de 100 km, de obicei, apar investiţiile firmelor furnizoare de subansamble, astfel că şi alte companii pot profita de succesul tractorului românesc, argumentează ministrul

Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică – INS, România a importat, în primele patru luni ale acestui an, tractoare în valoare de 230,462 milioane euro, în scădere cu 3% faţă de perioada similară din 2018 (237,427 milioane euro).

Dar importurile de tractoare au crescut anul trecut cu 3,7%, de la 688,452 milioane euro în 2017, la 714,121 milioane euro.