Aceste libere suplimentare trebuie recuperate de bugetari în prima lună a anului 2019, însă doar prin prelungirea zilnică a programului de lucru. În ocaziile precendente recente, recuperarea s-a făcut ori prin prelungirea programului, ori prin muncă sâmbăta.

„Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere (…), instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2019, potrivit planificărilor stabilite. Pentru munca prestată [prin prelungirea programului de lucru] nu se acordă timp liber corespunzător”, scrie în documentul Executivului.

Totuși, nu toți bugetarii au stat acasă pe 24 și 31 decembrie 2018. De exemplu, liberele nu s-au acordat la locurile de muncă în care activitatea nu putea fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității. De asemenea, și magistrații s-au numărat printre cei care au lucrat, dacă se impunea soluționarea unor procese în acele două zile, notează Avocatnet.