În contextul dificil în care se desfăşoara activitatea didactică în această perioadă, Guvernul a luat joi decizia suplimentării personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

“Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 8 octombrie, suplimentarea cu 750 de posturi a necesarului pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Decizia este complementară celei adoptate la începutul anului școlar 2020-2021, potrivit căreia numărul de posturi necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activității în unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost, inițial, suplimentat cu 500. În total, schema de personal în sistemul de învățământ preuniversitar în acest an școlar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi”, se arată într-un comunicat publicat de Edu.ro.

În aceste condiţii, numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv în învățământul special, în centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 286.710 posturi, mai transmite Ministerul Educaţiei.

“Reglementarea stabilită de Executiv are ca scop asigurarea dreptului la educație al elevilor, în contextul în care, noul an școlar a început în condițiile prevăzute de starea de alertă. Mai exact, organizarea activităților didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care determină micșorarea efectivului de elevi la clasă și creșterea numărului de clase, implicit a numărului de posturi”, mai menţionează respectivul comunicat.

Sute de şcoli sunt în prezent închise, iar elevii participă la cursuri doar online

Potrivit unui alt comunicat al Edu.ro, la data de 8 octombrie 2020, ora 12:00, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), la nivelul ţării se înregistra următoarea situație:

  • 307 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
  • 971 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  • 378 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

“Menționăm că dintre cele 378 de școli, doar 179 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 199 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care acestea funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, mai precizează Ministerul Educaţiei.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea