Aeroporturile din Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu vor beneficia de o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de COVID-19, în sumă totală de 22 de milioane de lei, în baza unui memorandum aprobat de Guvern, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Printr-un memorandum iniţiat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a fost adoptată în această şedinţă de Guvern o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an, aflate în subordinea unor judeţe, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Vorbim despre aeroporturile din Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu care vor beneficia de o compensare a pierderilor în sumă totală de aproximativ 22 de milioane de lei. Facem precizarea că în cazul aeroporturilor cu un trafic mai mic de 200.000 de pasageri pe an au beneficiat, deja, de o schemă similară de sprijin, iar alte aeroporturi care se încadrează în categoria de trafic între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an au accesat în mod individual astfel de scheme de compensare pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 „, a declarat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

El a precizat că prin acest memorandum se creează cadrul legal pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă pentru acordarea unor ajutoare de stat acestor aeroporturi care nu au fost cuprinse în schemele anterioare de ajutor de stat sau nu beneficiază de o facilitate similară în prezent.

Recent, Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunța că s-a emis autorizaţia de construire necesară executării lucrărilor pentru modernizarea pistei 08L-26R de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Totodată, a fost emisă și autorizația pentru resistematizarea zonei de siguranţă aferente la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, valoarea lucrărilor autorizate fiind de 109,686 milioane de lei, fără TVA, informează ministerul de resort.

În ceea ce privește durata de execuţie a lucrărilor, aceasta este, conform graficului de execuţie de 5 luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor, anunţată în prealabil.