Astăzi Europa se confruntă cu provocări importante din cauza dependenței de importul de energie, a securității aprovizionării, precum și a costului ridicat al energiei, care afectează competitivitatea industriilor europene la nivel global.  

 Soluția o reprezintă, în opinia Grupului PPE, crearea Uniunii energetice, care să garanteze un flux liber de energie peste granițe. Grupul PPE susține proiectele care își propun să asigure diversificarea surselor de energie, rutele de aprovizionare, crearea de interconexiuni transfrontaliere atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze, și  consolidarea eficienței energetice  în conformitate cu principiul „eficiența energetică înainte de toate”, în vederea tranziției UE către o economie cu emisii zero de dioxid de carbon până în 2050.  

 “UE va trebui să-și adapteze legislația și să ajute statele membre în perioada de tranziție către economia verde. Acordul Verde European reprezintă o oportunitate pentru UE, care poate deveni lider mondial în domeniul energiilor curate și soluțiilor digitale în domeniul Energiei. Desigur că există și temeri în ceea ce privește pierderea locurilor de muncă sau migrarea unor industrii către zone din afara Europei. Tocmai de aceea, consider că tranziția trebuie să se facă echilibrat și cu folosirea responsabilă a sumelor din Fondul de Tranziție Justă, prin care României îi sunt alocate 1,76 miliarde de euro: 1 miliard de euro, granturi din Programul Next Generation EU și 760 de milioane de euro din Bugetul Multianual al UE. Acești bani vor sprijini sectoarele și regiunile cele mai afectate de tranziția către economia verde, în special regiunile Oltenia și Valea Jiului, îi vor ajuta pe muncitorii vulnerabili, vor susține IMM-urile și Start-up-urile”, a declarat Cristian Bușoi (PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European. 

 În opinia deputatului Grupului PPE Cristian Bușoi, Europa trebuie să investească masiv atât în tehnologii ale viitorului pentru securitatea energetică, cât și în digitalizare. O economie competitivă are nevoie, în opinia popularilor europeni, de o piață unică digitală, inovatoare și orientată către cetățeni.  

 “Oamenii trebuie să fie în centrul pieței unice digitale. Deoarece cheltuielile consumatorilor reprezintă aproximativ 56% din PIB-ul UE, trebuie să beneficiem de opțiunile unei piețe unice digitale funcționale și diversificate”, spun popularii europeni. Acest lucru implică reglementări pentru a evita discriminarea pe baza locației geografice, împotriva practicilor cum ar fi blocarea pe baza locației geografice pentru efectuarea de cumpărături și plăți online. “Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a viziona emisiunea TV preferată chiar și atunci când călătoresc, sau să aibă acces la abonamentul lor din țara de origine pentru muzică online, film sau servicii de difuzare a sporturilor atunci când călătoresc temporar într-un alt stat membru”, se mai arată într-un comunicat de presă al Grupului PPE.  

Europenii, mai spun reprezentanții Grupului PPE, trebuie să aibă cunoștințe digitale pentru a permite sectorului IT al UE să fie competitiv la nivel global. Popularii europeni sunt de părere că numai prin promovarea aptitudinilor digitale în fiecare etapă a educației și a formării profesionale, Europa va putea furniza muncitorii și angajații înalt calificați de care are nevoie sectorul. 

Pentru Inovare, Digitalizare și Piață Unică, UE a alocat 132,8 miliarde de euro din Bugetul Multianual al UE și 10,6 miliarde de euro din Programul de redresare Next Generation EU. 

Material publicat cu sprijinul Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.