„Această criză a bulversat enorm industria de transport, aducând blocaje pe aproape toate căile de transport – naval, aerian și rutier, precum și creșteri exponențiale de costuri. În condițiile în care foarte multe materiale și echipamente medicale necesare combaterii COVID-19 sunt aduse din China, Grupul GRAMPET  poate să faciliteze aceste importuri rapid, pe cale feroviară, datorită relațiilor comerciale pe care le-a construit în timp cu această parte a lumii și a parteneriatelor pe care le are ca membru în Asociația de Transport Internațional Trans-Caspica, parte din proiectul Noul Drum al Mătăsii”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. 

Prin urmare, companiile interesate să folosească această formă de transport pot obține detalii operaționale și financiare despre Trenul Solidarității Românești la office@grampetlogistics.eu.  

Un moment critic

În funcție de comenzi, volumul de marfă și numărul de containere implicat, operatorul va definitiva detaliile logistice, inclusiv punctul de plecare al acestui transport special cu destinația România, se arată într-un comnicat de presă.

„Traversăm un moment critic care, la final, ne va defini ca națiune”, a adăugat Gruia Stoica. „Depinde doar de noi cum vom încheia acest capitol. Cred că se impune un efort comun și proactiv din partea întregului mediu de afaceri din România. Putem trece peste acest moment doar prin unitate și asumarea responsabilității”.

GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est.

Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.