“Care cu boi”, de Ludovic Bassarab, este o compoziţie în ulei pe carton, semnată stânga jos cu brun. “Independenţa” este semnată de Sava Henţia, unul din cei trei cronicari din Războiul de Independenţă. Lucrarea este atât o cronică de război, cât şi o operă ce ar face cinste oricărui muzeu. La rândul său, “Basmaua roşie”, de Nicolae N. Tonitza, este o acuarelă şi pastel pe hârtie, semnată stanga sus cu negru. Toate lucrările licitate deţin fişă ştiinţifică şi certificat de autentificare. În licitaţie a fost prezentată şi lucrarea în tuş pe hârtie “Nud”, de Nicolae N. Tonitza, vândută cu 1.000 euro. Preţul de pornire a fost de 600 euro. Lucrarea reprezintă una din temele preferate de Tonitza, nudul cu halat, autorul având foarte multe lucrări în care a utilizat această postură, în diverse tehnici şi variante.
Interesul manifestat de participanţi faţă de lucrarea lui Marcel Iancu, “Bărbat cu două fete”, o lucrare de avangardă, a fost extrem de crescut, deşi astfel de opere păreau a nu atrage atât de mult public român.  Cel mai scump tablou licitat şi vândut în cadrul evenimentului de joi, 29 martie, realizat de Casa de Licitaţii Araart, a fost lucrarea lui Nicolae Grigorescu, intitulată “Moara”. Aceasta s-a vândut la preţul de 20.000 euro. A doua cea mai bine vândută lucrare a fost “Trandafirul”, a lui Hans Mattis Teustch, o compoziţie abstractă din ciclul “Flori sufleteşti”. Aceasta s-a vândut la preţul propus de 7.500 euro.
Casa de Licitaţii Araart este activă pe piaţa de artă din România de peste un an şi beneficiază de spijinul unor experţi în artă cunoscuţi. Pe piaţa din România sunt active cinci case de licitaţii de artă, în luna martie fiind organizate 6 licitaţii.