Digi24 a realizat un experiement pentru a demonta mitul potrivit căruia mașina ar consuma mai puțin carburant, atunci când instalația de aer condiționat e oprită, iar autovehiculul merge cu geamurile deschise.

Emil Gâtej, specialist în condus defensiv a oferit o serie de declarații în acest sens. Potrivit acestuia, cu aerul condiționat pornit, mașina are un consum de 5,8. Pe de altă parte, dacă geamurile se deschid, consumu l poate crește și cu 0,4 litri în doar câteva secunde.

„Avem un consum de 5.8, cu aerul condiționat pornit. Opresc aerul condiționat și o să deschid geamurile. O să vedem ce se întâmplă. Iată, consumul a început să crească, avem un trend ascendent: 6 – 6,1 – 6,2. Deci, consumul a crescut cu 0,4 litri în câteva secunde”, a spua acesta, la Digi24.

Totodată, specialistul susține că pornitul aerului condiționat crește consumul mașinii cu doar 1 litru, pe când geamurile deschise crează o frână aerodinamică asupra mașinii, care va fi nevoită să depună mai mult efort, consumând mai mul combustibil. 

„O instalație de aer condiționat bine calibrată de producător pe mașina respectivă va crește consumul cu maxim 1 litru la suta de kilometri. Pe când geamurile deschise vor acționa ca o frână aerodinamică, aerul va fi o frână aerodinamică asupra autovehiculului, care va trebui să depună mai mult efort, pentru a compensa această rezistență la înaintare”, a adăugat Emil Gâtej.

Recomandări pentru aerul condiționat auto

Specialistul vine și cu o serie de recomandări pentru șoferi în perioada caniculară. Potrivit acestuia, aerul condiționat trebuie să funcționeze la un nivel mediu și nu maxim, amintind de evenimentul de weekendul trecut atunci  când un autovehicul a luat foc din cauza suprasolicitării instalației de climatizare, pe fondul vitezei excesive.

În ceea ce privește temperatura aerului condiționat, acesta trebuie setat cu 10 grade mai puțin decât temperatura de afară pentru a vă proteja sănătatea, dar și mașina.

„Aerul condiționat, ca orice alt sistem cu care este dotat un autovehicul, trebuie să funcționeze după modelul mediu, după modelul celei mai bune economii, astfel încât să nu meargă după principiul totul sau deloc. Deloc înseamnă cum am văzut mai devreme, suportăm cu greu vântul și consumul crește, totul înseamnă că dăm la minim (…) înseamnă temperatură foarte scăzută și dăm cât putem de tare ca viteză.

Pentru a vă proteja sănătatea și mașina, specialiștii recomandă folosirea aerului condiționat pe modul automat sau să-l setați la o temperatură cu 10 grade mai mică decât cea de afară”, a mai spus specialistul.