Exclusă de pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, Grecia este pe punctul de a intra în incapacitate de plată în lipsa unei noi tranşe din programul de ajutor. Săptămâna trecută, autorităţile de la Atena au fost nevoite să acceseze un fond destinat situaţiilor de urgenţă pentru a putea rambursa o datorie către Fondul Monetar Internaţional iar luni investitorii au început să vândă masiv acţiuni şi obligaţiuni greceşti pe fondul îngrijorărilor că Atena ar putea rata rambursarea unei datorii care ajunge la scadenţă luna viitoare.

Întrebat care sunt şansele ca Grecia să nu poată plăti sumele care sunt datorate FMI la scadenţa din 5 iunie, purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Gabriel Sakellaridis, a reiterat luni poziţia Executivului de la Atena că intenţionează să-şi plătească toate obligaţiile. De asemenea, întrebat dacă Guvernul de la Atena va plăti salariile şi pensiile pentru luna aceasta, Sakellaridis a răspuns 'Da'. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt a subliniat că Guvernul grec speră să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali (UE şi FMI) în cursul acestei luni, în condiţiile în care un acord la nivel de experţi ar urma să fie convenit în data de 19 mai. În acest sens, discuţiile care vor avea loc săptămâna aceasta la summitul european de la Riga vor fi urmate de o posibilă reuniune de urgenţă a miniştrilor de Finanţe din zona euro până la finele lunii.

'Putem spune că acest calendar este unul în care putem ajunge la un acord până la finele lunii mai', a spus Sakellaridis la o conferinţă de presă. De asemenea, acesta a respins ipoteza unei taxe pe depozitele bancare pentru a strânge fonduri precum şi posibilitatea majorării vârstei de pensionare ca o concesie pentru creditorii internaţionali.

Grecia negociază de mai multe luni cu creditorii internaţionali (Fondul Monetar Internaţional, zona euro şi BCE) un acord care să permită deblocarea unei noi tranşe din programul de asistenţă. Însă, până acum, progresele realizate în cursul negocierilor au fost modeste, din cauză că autorităţile de la Atena refuză să adopte măsurile de reducere a pensiilor şi reformele de pe piaţa muncii cerute de creditori, care ar contraveni cu promisiunile făcute de acestea în perioada alegerilor. AGERPRES