Aprobarea boardului FMI s-a materializat într-un împrumut de 1,8 miliarde de dolari acordat Greciei cu caracter preventiv, însă FMI nu va elibera imediat aceste fonduri.

"Acordul a fost aprobat de principiu, ceea ce înseamnă că va deveni efectiv numai după ce Fondul va primi asigurări specifice și credibile din partea partenerilor europeni ai Greciei pentru a asigura sustenabilitatea datoriei și cu condiția ca programul economic al Greciei să continue. O a doua decizie a boardului executiv este necesară pentru ca acest acord să devină efectiv", subliniază instituția financiară internațională.

Chiar dacă este vorba de un acord "de principiu", anunțul venit de la FMI ar trebui să faciliteze demersurile oficialilor greci pentru ca Atena să revină pe piața de capital și să emită noi obligațiuni, chiar dacă în prezent țara are acces la credite cu dobânzi avantajoase oferite de Mecanismul European de Stabilitate (MES), ''zidul de protecție'' al finanțelor Europei.

La începutul acestei luni, Mecanismul European de Stabilitate a aprobat eliberarea unei tranșe de 8,5 miliarde de euro din programul de asistență convenit cu Grecia, acest fonduri urmând să permită autorităților de la Atena să își onoreze creanțe în valoare de peste șapte miliarde de euro care ajung la scadență în luna iulie.