Granturile nerambursabile vor ajunge în scurt timp la beneficiari. Pentru că am primit numeroase întrebări în ultimele zile despre aceste granturi vă anunț că noi, la Ministerul Economiei, alături de colegii de la Ministerul Fondurilor Europene, am lucrat să facem modificările necesare pentru a suplimenta suma pentru cei care au aplicat pentru granturile pentru capital de lucru și să modificăm condițiile pentru a redeschide înscrierea pentru măsura 1 – microgranturi.”, notează ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Proiectul de ordonață la care face referire ministrul Economiei

”Prin Legea nr. 220/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, au fost introduse o serie de modificări ale categoriilor de beneficiari eligibili precum și ale criteriilor de eligibilitate, ce pot fi puse în aplicare numai după notificarea acestora la Comisia Europeană și obținerea unei noi decizii de autorizare,

Luând în considerare faptul că în data de 13.10.2020 a fost publicat în Jurnal Oficial al Uniunii Europene, Comunicarea Comisiei A patra modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 și modificarea anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt 2020/C 340 I/01) prin care au fost prelungite măsurile cu privire la acordarea de granturi, prevăzute în cadrul temporar, până la 30 iunie 2021,

având în vedere faptul că la nivelul primelor 9 luni se constată o scădere cu 24%  a inmatriculărilor persoanelor juridice și fizice, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut,

având în vedere că doar în luna septembrie 2020 au existat un număr de 2133 de dizolvări, 4082 de radieri, 987 suspendări  în cadrul persoanelor juridice și fizice, coroborat cu o creștere exponențială  a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 de la 1.060 pe zi, data pubicării OUG nr.130/2020, respectiv 25.08.2020, la 10.260 în data de 6 noiembrie 2020, numărul total de cazuri ajungând la 306.991,

Luând în considerare că în cadrul măsurii reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020  au fost depuse un număr de 22.226 de aplicații, cu o valoare totală de 630 milione de euro, în conformitate cu solicitările depuse la administratorul de schermă de ajutor de stat, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

întrucât neadoptarea prezentelor modificări determină imposibilitatea acordării în cadrul Programului operaţional Competitivitate a unui sprijin financiar în cuantum de 1,4 miliard de euro pentru IMM-urile afectate în contextul pandemiei de COVID-19,

întrucât neadoptarea unor măsuri în regim de urgenţă pentru IMM-uri ar conduce la blocarea/întârzierea relansării economice şi, implicit, la pierderea unor sume considerabile din fondurile europene alocate României,

având în vedere că elementele mai sus menţionate vizează interesul public şi strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, se arată în document.