Autorităţile australiene invocă faptul că utilizatorii plătesc furnizorilor de servicii de telefonie pentru traficul pe internet generat de sistemele automate ale Google care adună date despre utilizatori, chiar şi când aceştia nu folosesc telefonul mobil. 

În replică la aceste acuzaţii, un purtător de cuvânt al companiei americane a invocat faptul că Google dispune de acordul utilizatorilor privind colectarea de date. 

"Orice costuri asociate transmiterii de date printr-o conexiune mobilă, inclusiv orice date cu privire la localizare, sunt determinate de modul în care este folosit telefonul mobil. Tipul şi cantitatea de date ce sunt transmise de un telefon mobil depind de produsele şi de serviciile pe care utilizatorii le folosesc, iar în unele cazuri (depind) de setările telefonului stabilite de utilizatori", a declarat un purtător de cuvânt al companiei americane, potrivit Agerpres. 

Ancheta australiană vizează acuzaţiile formulate împotriva Google de Oracle Corp în cadrul unui raport privind impactul pe care Google şi Facebook îl au asupra pieţei publicitare din Australia. 

Atât Comisia Australiană pentru Competiţie şi Consumatori (Australian Competition and Consumer Commission – ACCC), cât şi organismul Privacy Commissioner (PC – Secretariatul pentru confidenţialitate) au anunţat că examinează conţinutul acestui raport. 

"Reprezentanţii ACCC s-au întâlnit cu cei ai Oracle şi analizează informaţiile primite cu privire la serviciile oferite de Google", a declarat Geesche Jacobsen, purtător de cuvânt al instituţiei care reglementează competiţia pe piaţa australiană. "Evaluăm cât de multe lucruri cunosc utilizatorii despre folosirea datelor de localizare (de către Google) şi colaborăm îndeaproape cu PC", a adăugat el. 

Conform publicaţiei The Australian, Oracle Corp a anunţat că trustul Alphabet (care deţine compania Google) primeşte informaţii detaliate despre căutările pe internet ale utilizatorilor şi locurile în care aceştia se află dacă folosesc telefoane mobile înzestrate cu Android, sistem de operare dezvoltat de Google. 

Transferul tuturor acestor informaţii spre Google presupune consumul unor gigabytes (Gb) de date, trafic plătit de utilizatori fără ca aceştia să ştie, prin pachetele pe care le achiziţionează de la furnizorii locali de servicii de telefonie mobilă, conform Oracle. Conform experţilor, majoritatea consumatorilor nu au înţeles pentru ce şi-au dat acordul atunci când au început să folosească un telefon mobil inteligent. Analiştii din această industrie estimează că în Australia peste 10 milioane de persoane folosesc telefoane mobile care funcţionează cu sistemul de operare Android.

"Unele abonamente sau cartele de telefonie mobilă pot include doar câţiva GB de date, iar dacă Google consumă 1 Gb din aceste date, atunci costul suportat de utilizator este cel mai mare", a declarat David Vaile, preşedintele Australian Privacy Foundation. 

Companiile australiene de telecomunicaţii au anunţat că au contactat la rândul lor grupul Google pentru a cere lămuriri în legătură cu aceste acuzaţii. "Am luat cunoştinţă de aceste informaţii din presă şi am solicitat o poziţie de la Google cu privire la autenticitatea acestor informaţii", a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii de telecomunicaţii din Australia, Telsta.

Te-ar putea interesa și: