Google susţine că Microsoft şi Nokia au transferat 1.200 de brevete către compania canadiană MOSAID, ale cărei afaceri vizează dobândirea şi valorificarea agresivă drepturilor de proprietate intelectuală, în principal prin litigii. Microsoft şi Nokia cooperează strâns în arena smartphone, dezvoltând în parteneriat telefoane cu sistem de operare Windows Phone, în încercarea de a prinde din urmă Apple şi Google.

“Nokia şi Microsoft s-au coalizat pentru a creşte costurile dispozitivelor mobile pentru consumatori, prin încurajarea unor litigii care ocolesc promisiunile făcute de ambele companii. Ar trebui să răspundă pentru asta şi sperăm că reclamaţia noastră îi va determina şi pe alţii să se intereseze de astfel de practici”, se arată într-un comunicat al Google.

Microsoft a calificat reclamaţia Google drept "o tactică disperată". “Google se plânge de probleme de concurenţă în industria smartphone, unde controlează peste 95% din căutările şi advertisingul pe mobil. Google se plânge în privinţa unor brevete, deşi nu a răspuns încă temerilor tot mai intense manifestate de autorităţi de reglementare, oficiali aleşi şi instanţe de judecată privind abuzarea, de către companie, a unor drepturi de proprietate intelectuală esenţiale petnru standardele din industrie”, notează Microsoft într-un comunicat, citat de mediafax.ro.

Reprezentanţii Nokia nu au fost disponibili pentru comentarii. Google este pe cale să câştige, la San Francisco, procesul în care compania este acuzată de Oracle că a încălcat, în cadrul sistemului de operare Android, mai multe brevete asociate limbajului de programare Java. Juriul şi instanţa de judecată au decis în favoarea Google în mai multe chestiuni cheie pentru acuzaţiile aduse de Oracle.
Divizia Motorola Mobility a Google este reclamată de Apple într-un proces care va începe în iunie, acuzaţiile vizând tot drepturi de proprietate intelectuală. Litigiul Oracle – Google este primul proces de drepturi de proprietate intelectuală în industria smartphone-urilor ajuns în faţa unui juriu.