Miercuri, 19 februarie, Google a anunţat că a pus la dispoziţie prima versiune tip “Developer Preview” pentru Android 11. Astfel dezvoltatorii de aplicaţii pentru sistemul de operare prezent pe milioane de smartphone-uri din întreaga lume pot testa din timp cea mai nouă versiune şi pot face optimizările necesare.

Deocamdată, Android 11 Developer Preview este disponibil pentru a fi testat doar pe telefoanele Google Pixel 4 şi 4XL, Pixel 3a şi 3a XL, Pixel 3 şi 3 XL, precum şi Pixel 2 şi 2XL.

Versiunea de test nu poate fi instalată “over the air”, nefiind deocamdată destinată utilizatorilor normali, aşa că trebuie descărcată de pe site-ul Google şi instalată manual.

Pe ce mizează Google în noua versiune de Android

Google susţine că pentru Android 11 compania s-a concentrat în special pe intimitatea utilizatorului şi pe securitate. Astfel, de acum utilizatorii vor putea acorda unei aplicaţii drept temporar de acces a funcţiei de localizare. În plus, vor exista numeroase optimizări pentru tehnologiile nou-apărute pe piaţă, precum 5G sau telefoanele pliabile.

În plus, numărul componentelor din sistemul de operare Android ce se pot actualiza fără contribuţia producătorului smartphone-ului a fost mărită la 22, de la 10 în prezent. Componentele vor putea fi instalate prin intermediul Play Store, magazinul de aplicaţii disponibil pentru Android, la fel ca orice altă aplicaţie obişnuită. Google îşi doreşte astfel să accelereze procesul de actualizare a telefoanelor cu Android, având în vedere că, în prezent, utilizatorii au zeci de versiuni active pe telefoanele lor.