Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a fost oprit de poliție joi în timp ce vorbea la telefon în direct la Pro X. Becali a fost sunat imediat după meciul din play-off-ul Europa League dintre FCSB și Vitoria Guimaraes ce s-a încheiat la egalitate 0-0.

În timp ce se afla în direct la Pro X, discutând cu moderatorul emisiunii, Gigi Becali a tăcut câteva momente, după care a spus: Uite, din cauza voastră, că vorbeam la telefon, m-a oprit și poliția”. Acesta a discutat apoi cu agentul de poliție, curios de scorul final al meciului, spunându-i: ”0-0 s-a terminat”.