Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, luni, că înființarea unei superligi europene doar pentru cluburile bogate ar fi o nenorocire pentru celelalte cluburi mici de pe continent.

“Nu își pot permite dacă îi scot din toate competițiile. De ce? Că-i scot şi din competiţiile internaţionale, adică nu mai pot da jucători la echipele naţionale. Asta e problema, altfel ar face-o, că nu-i interesează pe ei de UEFA şi de FIFA, că ei sunt 12 cluburi, cu puterea la ei, banii la ei şi miliardele la ei. Ar face ei imediat, dar tot se râcâie de zece ani să facă asta. Şi tot nu pot să o facă.

Ar fi o nenorocire pentru noi

Dar dacă o fac, ar fi o nenorocire pentru noi, pentru cluburile mici. Noi, bani de unde luăm după aia? Pentru că toţi banii de la ei vin, că ei joacă, publicitate, televizare, drepturi, tot, se încasează pe spinarea lor şi după aia luăm şi noi, ăştia, săracii. Dacă nu jucăm cu Real, Barcelona, cu Manchester, cu Milano, de unde să mai ia UEFA încasări de două miliarde pe an, trei miliarde, că atât încasează pe an. Dacă nu jucăm cu ei, nu mai luăm nici un miliard măcar, luăm câteva sute de milioane. Păi cine dă? Dă cineva bani la televizare să vadă pe FCSB sau publicitate sau pe nu ştiu ce Lille şi pe Espanyol? Ei nu cedează, dar nu au portiţă. Ei nu cedează, dar nici nu pot să o facă.

Poate să cadă la înţelegere, la pace cu UEFA să facă o nouă competiţie, dar nici lui UEFA nu-i convine, că nu mai e atrăgătoare, asta, Champions League. Şi după aia Europa League o să fie ca un fel de Conferința League. Dacă o fac, o fac numai la înţelegere cu UEFA şi Champions League rămâne Champions League. Se va numi Superleague, aşa era vorba atunci, când ne-au contactat şi pe noi, că atunci era vorba să facă o superligă cu toate echipele care au câştigat o dată Cupa Campionilor şi ne-au invitat şi pe noi atunci, în urmă cu 15 ani, cam aşa. Acum, întrebaţi-l pe Talpan, că mi se că-l cheamă pe el! Îl sună Asociaţia Cluburilor Europene şi-l pune pe Talpan să ia el hotărârile. Îi dă în judecată Talpan, le face proces la Curtea Europeană de Justiţie, la Strasbourg, vede el, şi le rezolvă pe toate”, a declarat Becali, la ProX.

Proiectul anunțat deja oficial

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

“Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham. Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Sursa foto: INQUAM Photos, Adriana Neagoe