Matteo Politi, italianul impostor care a operat în mai multe clinici private, deşi absolvise doar opt clase, a încercat să fugă din țară. Poliția l-a prins la vama Curtici. „În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune. Cetățeanul italian urmează a fi predat în cursul zilei unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.”, se arată într-un comuncat remis presei.

Într-o intervenție telefonică la Xtra Night Show, Matteo Politi a refuzat marți seară să răspundă la întrebarea dacă mai este sau nu în România. „Nu fug, dar prefer să nu vă spun unde sunt”, a completat acesta.
Un scandal imens a izbucnit marţi, după ce ziarul Libertatea a prezentat cazul şocant al unui bărbat din Italia, fost valet de parcare, ce a reuşit să se angajeze drept medic la patru clinici private din România, drept chirurg plastician, fără niciun fel de pregătire. Mai mult de atât, italianul impostor se pare că are doar 8 clase şi s-a angajat cu ajutorul unui CV fals. Ulterior, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a venit cu o serie de precizări. Imediat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi. Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.