De profesie IT-ist, colaborator al companiei fintech Key Way Group, deținută de antreprenorul Octavian Pătrașcu, Alex a pus în urmă cu 7 ani bazele unui proiect prin care a ajutat sute de persoane aflate în suferință.

În urmă cu sapte ani, tânărul de 30 de ani a înființat Asociația Taxi Gratis, prin care oferea transport gratuit persoanelor cu dizabilități. Ideea i-a venit după o îndelungă suferință. Nu avea mașină dar trebuia să găsească mereu soluții să o ducă la spital pe mama lui grav bolnavă, care din păcate acum nu se mai află printre noi. I-a fost greu, iar la acel moment nu avea prea multe resurse.

Când a reușit să se stabilizeze financiar, cunoscând cât de greu le este celor aflați în suferință, a dorit să ajute cum poate. Așa i-a venit ideea proiectului Taxi Gratis. Multora nu le-a venit să creadă că face acest gest minunat pentru ei, fără să le ceară nimic în schimb.

Cum pot cere taxi gratuit cadrele medicale

Practic și-a investit economiile lui în a-i ajuta pe alții, iar acum face același lucru. Din fericire, însă a mai găsit un sprijin în antreprenorul Octavian Pătrașcu, care a promis că-i va dona 10.000 de euro, pentru ca acesta să poate ajuta cadrele medicale prin servicii de transport.

“Asociația Taxi Gratis oferă tuturor cadrelor medicale din București transport gratuit între domiciliu și spitale de stat, cu mașini echipate special, dotate cu panouri de protecție între șofer și pasager. Pot apela la acest serviciu atât medici cât și personal suport precum asistentele medicale. Cei care au nevoie de ajutor pot solicită ajutorul pe pagina proiectului: https://coronavirus.taxigratis.ro. Până în acest moment au fost transportate 42 de cadre medicale”, a declarat Alex Bobes pentru Capital.

Octavian Pătrașcu și Key Way Group donează pana la 10.000 de euro pentru medici și pacienți

„Am decis să facem această donație și să susținem Asociația Taxi Gratis pentru că este un exemplu că fiecare din noi avem puterea să aducem o schimbare în bine în societate, putem să îi ajutăm pe cei aflați în dificultate.

Alex a dezvoltat acest proiect cu resursele sale proprii iar în aceste momente dificile pentru societatea noastră, trebuie să contribuim cu toții.”

“Dorim să sprijinim medicii, spitalele și orice inițiativa locală care poate aduce o schimbare în bine. Suntem toți implicați în această lupta cu pandemia. Ca donații, atât eu cât și compania, suntem în proces să achiziționăm echipamente medicale, valoarea completă a donațiilor ajungând la suma de 50.000 euro”, a declarat și Octavian Pătrașcu, fondatorul companiei fintech globală, cu unul din principalele sedii in România, Key Way Group, pentru Capital, a cărui poveste o puteți citi AICI.