Germania trimite o undă de șoc în toată Europa după discursul pe care la avut joi, în cadrul unei videoconferințe la care a participat și Klaus Iohannis.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut ca toate eforturile să se concentreze pe evitarea răspândirii mutaţiilor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru a evita un al treilea val epidemic. Aceasta a mai spus că orice decizie de reactivare a vieţii publice trebuie luată cu mare atenţie.

În plus, Merkel a subliniat necesitatea încetinirii cât mai mult a răspândirii mutaţiilor mai contagioase ale coronavirusului.

Germania trimite o undă de șoc în toată Europa

Şefa guvernul german a insistat că ar fi greşit să se aştepte ca pericolul mutaţiilor ”să devină mai palpabil” în Germania prin creşterea numărului infectărilor şi al deceselor.

”Atunci va fi prea târziu pentru a evita un al treilea val al epidemiei, posibil mai crud ca niciodată înainte”, a avertizat Merkel.

Angela Merkel a mai spus că încă mai rămâne ”ceva timp” pentru a preveni un asemenea pericol. Amintim că Germania a decis extinderea restricțiilor privind desfăşurarea vieţii publice până pe 14 februarie.

”Tocmai pentru că ştim că mutaţia britanică a ajuns aici, toată strategia de redeschidere trebuie să se desfăşoare într-o manieră foarte precaută”, a subliniat Merkel.

Scăderea numărului de cazuri

Cancelarul german a calificat drept o ”veste bună” că în Germania numărul noilor cazuri de COVID-19 începe să scadă. Totuși, răspândirea mutaţiilor mai contagioase poate agrava situaţia.

Deşi ea în sine nu provoacă îmbolnăviri mai grave, tulpina britanică a coronavirusului sporeşte mortalitatea prin creşterea numărului infectărilor şi a presiunii asupra sistemului sanitar.

Amintim că Germania a raportat pentru ultimele 24 de ore 20.398 de noi cazuri de COVID-19, dar numărul deceselor se menţine peste o mie, fiind 1.013 în această raportare, scrie EFE.

La această videoconferință au participat toți liderii țărilor din Uniunea Europeană, precum și președintele Klaus Iohannis.