Armata germană pregăteşte Centrul expoziţional din Berlin pentru a fi transformat într-un spital cu 1.000 de paturi în aşteptarea celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus, chiar dacă Germania se află la ora actuală în plină fază de aplicare a măsurilor de ieşire din izolare, proces început la 19 aprilie, potrivit France Presse, citat de Agerpres.

Soldaţi ai Bundeswehr-ului au fost desfăşuraţi săptămâna trecută pentru a aduna mobilierul necesar acestei structuri improvizate care urmează să permită absorbirea valului de pacienţi care suferă de COVID-19, al doilea pentru care se pregăteşte deja Germania, dată adeseori drept model pentru gestionarea primului val, notează AFP.

Spitalele sunt pregătite pentru o nouă creştere a infecţiilor pe care le-ar putea provoca tocmai ieşirea din izolarea la domiciliu.

Această temere reală a fost subliniată în cursul săptămânii de către cancelarul Angela Merkel, care a denunţat iritată „orgia” de discuţii în jurul revenirii la normalitate şi lipsa de disciplină a populaţiei.

Există un „pericol fundamental” ca infecţiile să reînceapă „dacă ansamblul măsurilor restrictive este suprimat în mod precoce”, a afirmat marţi Lars Schaade, directorul adjunct al Institutului Robert Koch, agenţia responsabilă de controlul maladiilor.

La spitalul universitar din Aachen, care a primit primele cazuri grave de COVID-19 în Germania, zeci de paturi goale îşi aşteaptă deja pacienţii. „Suntem pregătiţi să reacţionăm în mod dinamic”, a asigurat Gernot Marx, directorul Departamentului pentru terapie intensivă.

„Nu am avut niciodată probleme” până în prezent în trierea pacienţilor, explică Anne Brucken, medic în această clinică. „Sper ca aceasta să rămână aşa”, a adăugat ea.

În prezent, aproape 13.000 de paturi la terapie intensivă sunt libere dintr-un total de 32.000 în ţară.

„Germania este pregătită pentru un posibil al doilea val” al epidemiei, asigură Gerald Gass, preşedintele Societăţii germane a spitalelor DKG.

Cu 33,9 paturi la terapie intensivă la 100.000 de locuitori faţă de 8,6 în Italia şi 16,3 în Franţa, Germania era deja bine pregătită pentru pandemie. Şi ea şi-a înmulţit de atunci aceste capacităţi, precum şi volumul de testări.

Ţara înregistrează în prezent o rată de mortalitate de peste 3%, în creştere, totuşi în scădere faţă de cea mai mare parte a celorlalte ţări, iar sistemul de sănătate nu a fost niciodată suprasolicitat.

„Pentru lunile următoare, ne gândim să păstrăm 20% din paturile noastre cu asistenţă respiratorie disponibile şi vizăm în plus posibilitatea de a mobiliza 20% suplimentare în 72 de ore dacă un al doilea val soseşte şi dacă infecţiile revin în forţă”, explică Gass pentru AFP.

El pledează, de altfel, pentru o reluare progresivă a activităţii normale în mediul spitalicesc, în timp ce operaţiunile non-esenţiale au fost anulate pentru a decongestiona serviciile.

„În general, spitalele noastre sunt mai puţin ocupate în prezent decât în mod normal în acest sezon sau într-un an”, explică el.

Germania mizează însă pe o revenire progresivă la normalitate

Un al doilea val ar putea totuşi să aibă „o cu totul altă violenţă” decât primul, a avertizat joi virusologul Christian Drosten, de la spitalul Charite din Berlin, la canalul televiziunii publice NDR.

„Virusul va continua să se răspândească în Germania în cursul săptămânilor, lunilor viitoare şi în această vară”, potrivit expertului, care avertizează împotriva unei noi declanşări simultane a cazurilor de COVID-19 „peste tot în acelaşi timp”.

„Suntem poate pe cale să pierdem avansul” asupra virusului, insistă el.

Berlinul mizează pe o revenire foarte progresivă la normalitate, însoţită de sute de mii de teste săptămânal, în timp ce purtarea măştilor trebuie să devină, progresiv, obligatorie în mijloacele de transport în comun şi, în unele regiuni, în magazine.

Urmărirea telefonică a contacţilor persoanelor va fi de asemenea întărită datorită unor aplicaţii, la fel ca în Asia.

„O evoluţie dinamică a contaminărilor semnifică imediat o presiune crescută pentru sistemul de sănătate, ceea ce înseamnă că trebuie să identificăm foarte devreme, prin multe teste, efectele ieşirii din izolare”, a avertizat dr. Gass.