Uniunea Europeană şi-a asigurat până la 300 de milioane de doze de la compania germană Biontech, care a anunțat săptămâna trecută că, împreună cu partenerul său Pfizer, va propune spre aprobare un vaccin în SUA.

„Germania și Europa ar trebui să trimită acum un semnal politic conform căruia sunt gata să renunțe, chiar de la început, la o parte din cotele ce le-au fost alocate, de exemplu pentru a proteja, cât mai repede posibil, angajații din domeniul sanitar chiar și din țările mai sărace”, a declarat Steinmeier pentru ziarul german Der Tagesspiegel.

„Ar trebui să avem înțelegerea și înțelepciunea de a împărți vaccinul”. Putem fi mândri de realizările cuplului de antreprenori ai companiei Biontech, Özlem Türeci și Uğur Şahin, a precizat Steinmeier. „Am putea fi și mai mândri de noi înșine dacă vom dovedi înțelegerea și înțelepciunea de a da în această situație un exemplu lumii întregi” și anume că o strânsă cooperare în Uniunea Europeană și la nivel internațional „înseamnă mai mult decât vorbe goale, este literalmente salvatoare de vieți”, subliniază președintele Republicii Federale Germania.

A ajuta țările mai sărace să vaccineze părți din populație nu este doar un act de solidaritate, a continuat Steinmeier. O pandemie care ar continua în alte țări va costa vieți și prosperitate. În plus, există riscul unei mutații a virusului „care ne pune din nou și pe noi în pericol”.

De asemenea, președintele Frank-Walter Steinmeier este convins că o nouă administraţie americană sub conducerea lui Joe Biden ar susține o astfel de inițiativă în Germania și Europa, „fapt care ar trebui să reprezinte un stimulent suplimentar pentru noi”.