George Simion și AUR îl iau cu asalt pe Lucian Bode

George Simion a anunțat recent că parlamentarii AUR se vor afla miercuri, la ora 10:00, în faţa MAI, pentru a solicita o întrevedere „urgentă” cu ministrul Lucian Bode şi cer „suspendarea imediată a celor implicaţi în abuzurile comise noaptea trecută la Brăila împotriva protestatarilor paşnici, unii dintre ei minori”.

„Totodată, cerem sancţionarea prefectului de Bucureşti pentru partizanat politic şi inducerea în eroare a opiniei publice. Alin Stoica, prefectul Capitalei, a spus, marţi, că responsabili pentru protestele de luni care au degenerat în violenţe sunt cei de la AUR”, transmite copreședintele AUR, într-un comunicat de presă.

Lucian Bode răspunde

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a reacționat recent prin a spune că parlamentarii au liber la proteste și că e normal ca aceștia să aibă nemulțumiri. Aceștia se pot exprima în stradă, la fel ca orice alt cetățean, cât timp nu se folosesc ilegal de funcțiile lor, explică ministrul.

„Parlamentarii au tot dreptul să participe la astfel de proteste, sunt cetățeni egali în fața legii și nu văd nimic rău în faptul că unii aleg să protesteze. Eram parlamentar când în 2018 și eu am participat la protestele din București, fără să anunț presa și să chem pe nimeni, pentru a-mi exprima nemulțumirea”, a declarat Lucian Bode.

Adevărul despre AUR

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit despre protestele pe care partidul AUR le susține, dar și despre motivele pentru care aceștia învrăjbesc oamenii pentru a ieși în stradă pe timp de pandemie.

„Este o manifestare care trebuie integrată în genul de manifestări care în momentul de față se produc peste tot în lume. Este vorba despre încercarea de a specula un sentiment de nesiguranță și de nemulțumire care există la o parte a societății. Am auzit și eu scandările, din punctul meu de vedere sunt de fapt susținători ai echipelor de fotbal, comportamentul este acela, scandările sunt tipice de la meciurile de fotbal, de obicei între Dinamo și Steaua, deci nu e nicio noutate, știm că George Simion a strâns foarte mult sprijin din această și că o parte din falanga AUR este reprezentată de acești susținători”, a spus politologul Cristian Pîrvulescu, la Digi24.

Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica