„Obiectivul meu, ca ministru, este ca fiecare elev din România să aibă în contextul educaţiei formale oportunitatea de a dobândi acest tip de competenţe. Principalele calităţi ale unui antreprenor sunt viziunea, pasiunea, perseverenţa, asumarea responsabilităţii, capacitatea de a lua decizii rapid, dar mai ales gândirea pozitivă, iar acestea trebuie să fie calităţi şi valori cultivate în şcoală”, a spus ministrul.

Monica Anisie a mai spus că „educaţia antreprenorială trebuie să le ofere tinerilor cunoştinţe şi motivaţia corespunzătoare în obţinerea unei cariere profesionale de succes”.

„România este una dintre puţinele ţări europene care studiază distinct această disciplină, iar acest lucru este apreciat în cadrul diferitelor reuniuni europene de tematică specifică”, a precizat ministrul.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, singura și cea mai mare confederație din România care are ca obiectiv principal sprijinirea și promovarea antreprenoriatului feminin și care reuneşte interesele femeilor antreprenor într-o structură închegată.