În cadrul Galei Capital, în care a fost lansată ediția 2021 a „Top 100 Femei”, la decernarea premiilor, Denise Rifai a precizat:

„Vreau să mulțumesc publicului meu, datorită lui sunt astăzi aici. Toată lumea știe cât de dificil a fost pentru mine decizia de a pleca de la Realitate. Tot ce am reușit să ridic și să construiesc se datorează dumneavoastră, publicul meu. Alături de trustul Kanal D, am reușit să ridic această emisiune. Mulțumesc că mi-ați fost alături, știu că emisiunea 40 de întrebări place foarte mult. Mulțumesc foarte pentru această distincție”.

A absolvit Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Limbi Străine, secția Engleză-Arabă. Și-a început cariera ca prezentator la un post de radio, iar la scurt timp a ajuns reporter economic la Realitatea TV, televiziune pentru care a lucrat timp de 9 ani. A fost prezentator, moderator, realizator de emisiune de știri și talk-show.

Schimbarea pe care jurnalista a făcut-o în carieră s-a datorat incompatibilității sale cu noua linie editorială de la Realitatea. A renunțat la emisiunea pe care o modera, Legile Puterii, și și-a prezentat demisia în martie 2020, anunț pe care ea însăși l-a făcut pe pagina personală de Facebook. La câteva luni a apărut pe ecranele din casele a milioane de români, într-o revenire în forță, la un nou post de televiziune și cu o nouă emisiune, „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Învitată la podcastul lui Damian Drăghici, Denise Rifai a vorbit și despre copilăria sa. Conform spuselor sale, a fost mereu un copil dedicat învățăturii, aflându-se într-o competiție pentru primul loc în clasă, dar și în orice alt clasament. „Mi-a plăcut întotdeauna să fiu prima. Eu nu înțeleg cum e cu treaba asta: ori sunt prima, ori sunt lider. Îmi plăcea școala, cei mai frumoși pentru mine au fost anii de școală și anii de liceu”, povestea Denise Rifai.

„Eu sunt economist la bază”

A urmat atât cursurile Academiei de Studii Economice din București, dobândind o specializare în domeniul comerțului internațional, dar și cele ale Facultății de Limbi Străine. Calitatea de economist pe care a dobândit-o a venit ca o completare ideală pentru cariera din jurnalism: „M-a ajutat foarte tare în profesie faptul că am făcut ASE. Modul în care am reușit să mă așez imediat în presă a fost tocmai pentru că am fost printre puținii jurnaliști care aveau pregătire în domeniul economic. Suntem foarte puțini. De regulă, jurnaliștii fac Facultatea de Jurnalism. Eu am făcut un curs de jurnalism, post-universitar. Eu sunt economist la bază”, povestea Denise Rifai.

Am putea spune că formatul i s-a potrivit „mănușă” având în vedere succesul pe care jurnalista l-a avut în ultimul an. Fenomenul „40 de întrebări cu Denise Rifai” a adus la orele târzii ale serii de marți, de la 22:30 sau 23:00, milioane de români dornici în a urmări cele mai directe interviuri din media românescă. Noul sezon și-a găsit loc în grila Kanal D duminica, începând cu ora 22:00.

„Noi când începem emisiunea, pornim de la un t0.  Eu nu doresc decât să îi aduc invitatului meu tot ce s-a spus în spațiul public și îi dau practic posibilitatea să se reașeze. Ca oamenii de acasă, în număr atât de mare, să îl ia pe el înapoi, cum este de fapt. Am avut parte de tot felul de reacții de la oameni de la care nu mă așteptam. De la oameni care și-au dorit să vină la emisiunea aceasta. Dar așa cunoști omul”, povestea Denise Rifai la podcastul lui Damian Drăghici.

Zeci de invitați au trecut prin fața realizatoarei TV în ultimul an. Primul interviu-eveniment a avut loc pe data de 6 octombrie 2020, cu Elena Udrea, și a avut o medie de 420.000 de telespectatori pe parcursul emisiunii. După au urmat alți politicieni, sportivi, oameni de afaceri, oameni din media, artiști și multe momente în care minutul de aur a întrecut cu ușurință 1 milion de telespectatori.

Putem spune că ultimul an a fost acaparat de emisiunea sa, „40 de întrebări cu Denise Rifai”, iar în jurul său s-a creat o nevoie a audienței de a afla cele mai interesante secrete ale invitaților, dar și cele mai controversate lucruri despre ei.