Primarul încă în Funcție al Capitalei, Gabriela Firea, a publicat joi un mesaj de protest cu privire la măsura Guvernului Orban de a desemna din nou Spitalul Colentina ca unitate spitalicească destinată exclusiv pacienților COVID-19.

În urma acestei măsuri, viața a peste 20.000 de bolnavi cronici este pusă în pericol, susține Firea, care a fost principala susținătoare a scoaterii spitalului în cauza de pe lista unităților medicale destinate exclusiv pacienților covid.

Primul spital transformat în spital-suport pentru covid

”Colentina redevine spital Covid! Din ordinul lui Orban! Viața a peste
20 000 de bolnavi cronici tratați aici, lunar, este în pericol! Nepăsarea de la guvernare naște decizii horror!”, a scris Gabriela Firea joi pe Facebook.

Trebuie menționat că Spitalul Colentina a fost redeschis pentru pacienții non-COVID, pentru a doua oară de la debutul epidemiei în România, la sfârșitul lunii august.

Spitalul Colentina a devenit primul spital „generalist” din România transformat în spital de boli infecțioase – spital suport COVID – începând cu data de 16 martie, când toți ceilalți pacienți au început să fie externați, iar cei care mai necesitau o perioadă de internare au fost direcționați către alte spitale.

Pe 16 iulie, el a fost redeschis pentru prima dată după 4 luni pentru pacienții non-COVID, dar închis din nou la scurt timp, în urma creșterii numărului de cazuri de coronavirus în țara noastră.

Managerul spitalului a confirmat

Spitalul Clinic Colentina a amenajat un corp de clădire în care continuă îngrijirea pacienților COVID-19 cu afecțiuni acute medicale și chirurgicale.

Înainte de pandemia de COVID-19, în acest spital, cele peste 800 de cadre medicale tratau, anual, peste 200.000 de pacienţi, nu doar din Bucureşti şi Ilfov, ci din întreaga ţară.

Premierul Ludovic Orban a declarat la finalul săptămânii trecute că ia în calcul această posibilitate, ca Spitalul Colentina să redevină strict unitate de suport pentru bolnavii covid, din cauza exploziei de cazuri din România.

Vineri acest lucru a fost stabilit oficial. Managerul unității medicale a confirmat că spitalul se va ocupa exclusiv de pacienții infectați cu coronavirus.

Foto: INQUAM / George Călin