Cunoscutul avocat Gabriel Biriș critică în termeni foarte duri măsurile impuse de autorități pentru călătoriile cu avionul, în contextul epidemiei de coronavirus.

Biriș se declară revoltat că a fost chemat la aeroport cu trei ore înaintea orei la care avea programat zborul, mai ales în condițiile în care s-a dovedit că toate formalitățile nu au durat decât cinci minute.

”5 minute!”

”La Otopeni, spre Timișoara, zbor de dimineață.

Ieri, odată cu checkin, primesc și anuntul cu regulile. Prima regulă: să fiu cu cel puțin 3h înainte de zbor în aeroport!

Ce draq să fie nebunia asta?? Am sunat la agenție (da, sunt old fashion, știu) să înțeleg dacă e chiar pe bune… Mi s-a sugerat că poate mă descurc și cu 2h înainte, dar bine ar fi să nu îmi forțez norocul, că sunt proceduri de securitate, triaj care durează”, a scris Biriș pe Facebook.

”Ajung la aeroport, ora 5:20. Trasee frumos marcate în parcare, un domn cu termometrul la ușă. M-a scanat, am trecut. În lobby nimeni. La security am avut un domn în față, a trebuit să aștept cam jumătate de minut…

La 5:25 am ajuns în sala de așteptare, unde mai sunt vreo 15 călători.

5 minute!”, a povestit avocatul.

”Nu are noimă nici epidemiologic”

”Măi nebunilor, și de ce m-ați chemat cu 3h înainte? O fi vreo aglomerație? De unde, când voi știți că nu sunt decât vreo câteva avioane (mici) care pleacă??? De unde aglomerație???

Ce să fac 3h în aeroport, că nici o cafea nu am de unde să iau? Cine (…) o fi fost “profesionistul” care a venit cu regula asta? Și, mai ales, cine o fi fost deșteptul care a aprobat-o?

3h!

Ps. Regula mi s-a părut atât de stupidă, ca am decis să nu țin cont de ea, am ajuns “doar” cu 1:30h înainte.
Ps2. Nu numai că e bătaie de joc pe seama călătorilor, dar nu are noimă nici epidemiologic. De ce să ții oamenii în sala de așteptare cu orele? Mai ales că jumătate fie au masca sub barbă, fie nu o au deloc…”, arată Gabriel Biriș