Caisele sunt fructele miraculoase ale verii. Toți le avem la îndemână în această perioadă. Nu mulți știm însă cât de multe beneficii ne aduc asupra sănătății organsimului. Și mai mulți le evităm de frică să nu ne îngrășăm. Nimic mai fals, spun specialiștii. Caisele au efectele neștiute asupra noastră iar ele trebuie consumate mai ales în plin senzon.

Caisele sunt bogate atât în o mulțime de vitamine. Vorbim aici de vitamina A, vitamina C, vitamina E dar si B3, B5, B6 si B9. Ele au minerale, cum ar fi fier, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, cât și beta-caroten.

Nu degeaba suntem sfătuiți să mâncăm din plin acele fructe care sunt de sezon. Medicii spun că, tocmai din cauza faptului că nu le găsim în magazine sau la tarabe tot anul, este absolut indicat să le consumăm în lunile în care ele apar.

Fructul minune care trebuie neapărat mâncat. Cât de puține calorii are

Știați că doar cu ajutorul a două caise pe zi avem asigurată 50% din doza zilnică recomandată de beta-caroten. Cu siguranță că ceea ce sperie mai tare, este numărul de calorii. Nu toată lumea știe, însă, că aportul caloric al acestora este mic spre moderat. De exemplu, la 100 grame caise vorbim de numai 50 de calorii. Tot în 100 de grame de caise se regăsesc 11 grame de carbohidrați, 1,4 grame de proteine și 2 grame de fibre alimentare.

Dacă mâncați caise, care conțin fibre, atunci sunteți mult mai protejat împotriva bolilor de inimă, a diabetului de tip 2 sau a inflamației intestinului. Caisele sunt indicate să fie oferite și celor mici. Ele ajută la dezvoltarea normală a oaselor, a ţesuturilor, dar și a sistemului nervos. Caisele au ușor efect laxativ. De aceea, dacă aveți probleme cu tranzitul intestinal sau retenţie a lichidelor, atunci mâncați caise. Ele acționează și ca diuretic natural.

Caisele ajută la reglarea hipertensiunii arteriale, contribuie la prevenția problemele cardiovasculare și degenerative, și protejează vederea, pielea, părul, dinții și oasele.