Potrivit AFP, premierul canadian Justin Trudeau a anunțat marți că frontiera între Statele Unite şi Canada va continua să fie închisă pentru toate călătoriile neesenţiale. Măsura de închidere a fost prelungită cu o lună, până la 21 februarie, informează Agerpres.

Totodată, acesta a mai precizat că decizia privind frontiera a fost luată pentru ca ambele părți ”să fie în siguranță” în următoarea perioadă.

„Aceasta este o decizie importantă, care va permite oamenilor de ambele părţi ale frontierei să fie în siguranţă”, a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă.

De menționat este faptul că închiderea graniţelor Statelor Unite cu cei doi parteneri de liber schimb nord-americani, Canada şi Mexic, a fost decisă în martie şi prelungită în fiecare lună de atunci. Sunt permise doar comerţul cu mărfuri şi călătoriile considerate esenţiale.

”Guvernul nostru va continua să asigure securitatea canadienilor împotriva # COVID19 şi să îşi bazeze deciziile pe cele mai bune recomandări de sănătate publică disponibile”, a justificat, la rândul său, ministrul Securităţii publice Bill Blair pe Twitter.

Noua prelungire cu o lună survine în timp ce cele două ţări se confruntă cu o evoluţie puternică a pandemiei de coronavirus, care a făcut peste 17.000 de morţi în Canada şi peste 375.000 în Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume.

Canada își dorește revenirea la normal

La finele anului trecut, Justin Trudeau preciza că își dorește ca lucrurile să revină la normal, însă acest lucru se va întâmpla doar când situația va fi mai sigură.

„Toată lumea înţelege că ne-ar plăcea să revenim la normal. Ne-ar plăcea ca frontiera să fie deschisă”, a declarat premierul canadian Justin Trudeau la un post de radio din Hamilton

. „Însă nu putem facem aceasta până când nu ne vom asigura că cetăţenii canadieni sunt în siguranţă, iar în acest moment situaţia din SUA continuă să fie una îngrijorătoare”, a adăugat el.

Mai mult de 400.000 de persoane trec în fiecare zi în vremuri normale frontiera dintre Canada şi SUA, însă acest flux de călători transfrontalieri s-a redus cu peste 95% din martie în raport cu anul trecut, potrivit statisticilor canadiene.

De asemenea, chimburile de mărfuri şi bunuri de o parte şi de alta a frontierei dintre SUA şi Canada, lungă de aproape 8.900 de kilometri, totalizează zilnic 2,4 miliarde de dolari canadieni (1,5 miliarde de euro).