Frații Dedeman au dat din nou lovitura. Investiție de 5 milioane de euro. Tranzacție record pentru cei doi

Frații Dedeman au achiziționat o vilă interbelică cu 5 milioane de euro marcând, astfel, o tranzacție record. Vila este, de fapt, casa negustorului Nicolae Hlebnikian și se află în centrul Capitalei. Ce doi frați o vor consolida, restaura și refuncționaliza pentru ca aceasta să devină sediu pentru companiile holdingului.

„Vila Hlebnikian din Capitală va fi transformată în sediu pentru companiile din grupul Pavăl Holding“, au transmis, reprezentanţii Dedeman, care are sediul central în Bacău.

Ce modificări se vor face

Fiind un monument istoric de clasă B, restaurarea va fi făcută de arhitectul Cătălina Preda, proprietarul biroului de arhitectură CPCP Studio. Profit.ro mai spune că lucrările prevăd și recompartimentarea și refacerea instalațiilor.

În ceea ce privește construcția, aceasta va fi realizată de firma CID Corporate Construct din Pantelimon. Până în anul 2023, construcția trebuie să fie gata.

Despre vilă

Sursa anterior menționată spune că vila are o suprafață de peste 2.800 metri pătraţi construiţi, dispune de 31 de camere, 15 băi şi este prevăzută cu lift. Suprafaţa utilă a casei este de 1.520 de metri pătraţi şi are la dispoziţie un teren de 1.405 metri pătraţi.

Are ca anexe un garaj de 312 metri pătraţi, construit în 1940 şi aflat, acum, în curs de demolare, o magazie şi un adăpost antiatomic.