Ministerul francez al Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat în Franţa 112 decese cauzate de coronavirus, ajungându-se astfel la un total de 562 de decese.

În Franţa sunt spitalizaţi 6.172 de pacienţi cu Covid-19, dintre care 1.525 sunt în stare gravă.

“Evoluăm rapid către o epidemie generalizată pe teritoriu”, a precizat direcţia de sănătate, cerându-le francezilor să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor cu privire la distanţarea socială şi la spălarea regulată a mâinilor.

Trei scheme de ajutor de stat

În context, Comisia Europeană a aprobat sâmbătă trei scheme de ajutor de stat ale Franţei pentru a atenua impactul economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19), prin care se vor aloca 300 de miliarde de euro (323 miliarde de dolari) companiilor care se confruntă cu dificultăţi.

Două scheme permit Bpifrance, Banca de investiţii a statului francez, să furnizeze garanţii de stat pentru împrumuturile comerciale şi liniile de creditare pentru firmele cu până la 5.000 de angajaţi.

Bpifrance deţine participaţii inclusiv la Renault, Engie, Orange, grupul PSA şi Air France-KLM.

Ajutor direct către firme

A treia schemă furnizează garanţii de stat băncilor care acordă împrumuturi noi tuturor tipurilor de companii. Acesta este un ajutor direct către firme, care permite băncilor să furnizeze rapid lichidităţi oricărei companii care se confruntă cu dificultăţi.

„Comisia Europeană a aprobat cele trei măsuri propuse de Franţa pentru a ajuta economia să gestioneze impactul epidemiei. Aceste scheme ar urma să mobilizeze sprijin de lichiditate de 300 de miliarde de euro pentru companiile afectate de această situaţie fără precedent. Lucrăm sub presiunea timpului cu statele membre pentru a le da posibilitatea să adopte acţiuni ţintite, eficiente şi rapide”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, conform Agerpres.

De asemenea, Comisia Europeană a aprobat sâmbătă o schemă de garanţii de stat a Danemarcei pentru IMM-urile afectate de pandemie, în valoare de aproximativ un miliard de coroane daneze (130 milioane de euro). Schema este în concordanţă cu legislaţia UE privind ajutoarele de stat.