Au trecut două săptămâni şi jumătate de când francezii au ieşit din izolarea la domiciliu şi lucrurile decurg destul de bine.

Sunt raportate tot mai puţine cazuri noi de infectare cu coronavirus. Paturile din serviciile de reanimare ale spitalelor se eliberează zilnic cu zecile, numărul deceselor continuă să scadă. Hotelurile unde au fost plasaţi bolnavii în carantină sunt toate goale.

Când va avea loc a doua etapă a relaxării restricțiilor

Cea de-a etapă de relaxare /va începe/ pe 2 iunie şi ar urma să permită redeschiderea hotelurilor, a restaurantelor şi cafenelelor, a unora dintre muzee şi parcuri de distracţie, a unor săli de spectacol, revenirea la şcoală a liceenilor şi extinderea libertăţii de circulaţie, limitată încă la 100Km distanţă de domiciliu.

Transportul cu trenul şi cu autocarul ar putea reveni treptat la capacitatea maximă pe teritoriul francez. Până acum, autorităţile nu au dorit să avanseze vreo dată precisă pentru redeschiderea frontierelor şi nici pentru reluarea curselor aeriene comerciale.

Vacanța de vară, petrecută în țară

De altfel, Guvernul de la Paris îi îndeamnă pe francezi să îşi petreacă vacanţa de vară în ţară, anul acesta. Potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri, 86% dintre francezi se tem de degradarea situaţiei economice a ţării. În plan personal, 56% sunt îngrijoraţi de situaţia lor financiară, iar 40% de pierderea locului de muncă.