Sebastian Bodu, fost şef al ANAF în perioada 2005-2007, a susţinut într-o conferință de specialitate că el a dorit să înceapă digitalizarea Fiscului.

În acea perioadă, însă, spune el, încasările mergeau bine, iar când a dorit să facă digitalizarea, premierul de la acea vreme a spus: „lasă, că merge și așa”, premierul fiind în acel moment „Domnul Tăriceanu”, potrivit hotnews.ro.

„ANAF nu reușește să controleze fenomenul prețurilor de transfer”, a mai declarat fostul șef ANAF.

Bodu crede în fiscalizarea agriculturii, pentru că aceasta este de subzistență și nu ai ce să iei ca stat

„Ai Directivă Europeană că trebuie să fiscalizezi țuica. Nu se poate fiscaliza pentru că ies ăia cu topoarele. Am avut reduceri de impozite fantastice în ultimii ani. Cu să colectezi când tu reduci impozite când ai creștere economică? E prociclic toată ziua”, a mai adăugat fostul șef ANAF.

Referindu-se la condițiile de lucru din ANAF, Sebastian Bodu a spus că sunt execrabile.
 
ANAF este Cenușereasa sistemului public românesc în materie de condiții de lucru. Cu privire la salarizarea celor din ANAF, este la fel ca orice salarizare a altor funcționari publici. Ei mai au stimulentele alea care se obțin din colectarea suplimentară, din ce aduc suplimentar la buget față de conformarea voluntară, a precizat Bodu, în conferința organizată de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung.
 
În cadrul conferinței, Cornel Ban, lector la Copenhagen Business School, a spus că a făcut muncă de teren la posturile ANAF din Năsăud, Bistrița, Gherla.
„Am fost prin Ardeal, nu știu cum e în Sud. Oamenii ăia lucrează în condiții foarte grele: spații improprii, multă nemulțumire de sine, relații conflictuale”.
 
 

Ce se întâmplă cu fiscalizarea agriculturii

 
Sebastian Bodu a spus că este sceptic privind fiscalizarea agriculturii.
„Nu cred că se va fiscaliza vreodată agricultura românească pentru că în mare parte este de subzistență. Ce să ficalizezi? Ăia mari sunt fiscalizați. Agricultura de gospodărie e de subzistență. Ce să iei? Găina?”, a afirmat el.
 
Îmi amintesc scandalurile pe care le-am avut. Continuă scandalurile și va continua cu fiscalizarea alambicului. E o nebunie. Cum să fiscalizezi țuica omului de acasă? Ai Directivă (europeană n.r.) că trebuie să fiscalizezi țuica. Nu se poate fiscaliza țuica pentru că ies ăia cu topoarele.
În ceea ce privește reducerea de impozite din ultimii ani, acesta susține că au existat niște reduceri fantastice.
 
„Am avut niște reduceri de impozite fantastice. Nicio țară din lume nu și-a redus impozitele cum le-am redus noi. Am redus cota standard de TVA de la 24% la 20%, apoi la 19%, se dorea la 18%, la 16%. E o nebunie. Cum să colectezi dacă tu îți reduci impozitele? Când reduci? În perioadă de creștere economică? Ai creștere economică de 4, 5, 6% și tu reduci impozitele? E prociclic toată ziua”, a explicat fostul șef ANAF.
 
El a reamintit că acum s-a renunțat la supraacciză.
 
„De ce? Am creștere (economică n.r.) de 4%. Ți-ai închis spațiul fiscal. De ce ai renunțat la veniturile astea?”, a mai arătat el.

Ce spune Orban

Premierul Ludovic Orban a explicat joi seară la B1 Tv, că una din explicațiile pentru care România are o problema la ANAF în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor este că informatizarea nu s-a facut deși firmele au fost obligate să-și schimbe casele de marcat.
„Dacă am fi avut un ANAF informatizat… Guvernul a obligat firmele să îşi cumpere case de marcat fiscale care au transmisie de date electronică şi au fost luate tocmai în interesul Guvernului, al ANAF-ului de avea o mai bună colectare. (…) Nu au luat în schimb servere. De doi ani şi ceva nu au luat servere, dacă vă puteţi imagina! I-au forţat pe oameni să treacă la case de marcat fiscale al căror obiectiv era nu în interesul companiilor, ci în interesul ANAF-ului de a putea obţine toate informaţiile legate de toate operaţiunile şi ei nu au luat servere. Pe de o parte ai generat nişte cheltuieli pentru oamenii de afaceri, i-ai pus să facă o cheltuială care nu serveşte nimănui. Sigur că pe de o parte te gândeşti cine a vândut tipul ăla de case de marcat, iar pe de altă parte nu cumva este o dovadă clară a premeditării în ceea ce priveşte tolerarea evaziunii fiscale, chiar încurajarea evaziunii fiscale pentru că tu nu ţi-ai luat serverele şi în general tot softul ca să poţi să procesezi toate datele”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la B1 Tv.
Şeful Guvernului a subliniat ideea că „nu s-a dorit” informatizarea ANAF, arătând că existau inclusiv fonduri europene pentru acest lucru.
Dorința principală a Guvernul este implementarea unui nou sistem informativ, performant, la ANAF, cu o „viteză maximă”, explicând astfel decizia ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, de a prezenta CSAT proiectul de informatizare a ANAF.