Autoritatea de Supravegherere Financiară (ASF) i-a dat în judecată pe foștii președinți Mișu Negrițoiu și Dan Radu Rușanu, dar și pe Cristian Roșu (fost director general CSSPP și actual vicepreședinte ASF pentru asigurări), Mircea Oancea (fost președinte CSSPP), Marian Sârbu (fost președinte CSSPP) și Daniel Dăianu (fost prim-vicepreședinte ASF), o acţiune în răspundere patrimonială fiind înregistrată, în septembrie, la Tribunalul București.

Potrivit unor surse citate de publicaţia Financialintelligence.ro, actuala conducere ASF a intentat procesul, în condițiile în care, în 2012, Curtea de Conturi a descoperit la fosta Comisie de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP, integrată ulterior în ASF) plata considerată nelegală a unor prime de vacanță, premii, prime cu ocazia căsătoriei, precum și tichete cadou pentru salariații instituției în sumă netă de peste 1 milion de lei.

Deși legea stabilea că drepturile de natură salarială sunt stabilite numai prin norme juridice de forța legii, plățile efectuate la titlul ”Cheltuieli de personal”, în sumă totală de peste 13,1 milioane lei (79,53% din total plăți realizate în anul 2012), ar fi fost aprobate, conform inspectorilor, doar printr-un regulament intern, fără ca prevederile acestui regulament să fie transpuse în acte normative care să fie aprobate de către instituțiile statului abilitate.

Curtea de Conturi a dispus în 2013 recuperarea acestor sume, iar ASF a contestat decizia, dar atât Curtea de Apel București în 2013, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, în 2015, au respins acțiunile autorității