La o zi după ce Chelsea Manning a încercat să se sinucidă în închisoarea în care era încarcerată, judecătorul Anthony Trenga a decis să o elibereze: ”tribunalul consideră că audierea lui Chelsea Manning nu mai este necesară şi că menţinerea sa în detenţie nu mai răspunde niciunui obiectiv de coerciţie.”

Manning trebuia să depună mărturie cu privire la WikiLeaks şi la fondatorul acestui site Julian Assange dar a refuzat să facă acest lucru în fața juriului.

Cu toate acestea, chiar dacă a fost eliberată, rămân valabile penalităţile financiare stabilite, iar ea este obligată să plătească 256.000 de dolari amendă.

Este a doua oară când Manning este încarcerată în acest caz

Chelsea Manning a încercat să se sinucidă miercuri, cu două zile înainte de o audiere în legătură cu refuzul său de anul trecut de a depune mărturie în faţa unui mare juriu, a transmis grupul său de sprijin, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Ea a fost transportată la spital şi este în prezent pe punctul de a se recupera”, a precizat într-un comunicat Sparrow Project, o agenţie de presă şi de comunicare apropiată de cauzele sale.

Fostul analist militar „trebuie să compară în continuare” vineri în faţa unui judecător al unui tribunal din statul Virginia pentru a răspunde unei acuzaţii de ofensă adusă justiţiei.

Chelsea Manning a fost încarcerată în martie 2019 pentru că a refuzat să depună mărturie în faţa unui mare juriu însărcinat cu anchetarea WikiLeaks şi a fondatorului său, Julian Assange, cărora le-a transmis în 2020 un mare volum de documente confidenţiale.

Ea a fost pentru scurt timp eliberată în mai 2019 dintr-un motiv tehnic, după care a fost din nou încarcerată câteva zile mai târziu.