Echipa Ford din China vrea să extindă conectivitatea telefoanelor mobile inteligente, conducerea autonomă şi alte dispozitive la maşinile produse în China. Datorită acestor investiţii, următoarea generaţie a vehiculelor Ford va fi proiectată exclusiv pentru a îndeplini nevoile clienţilor de pe această piaţă, a afirmat directorul general al Ford, Mark Fields.

Al doilea mare producător auto din SUA speră că investiţiile în cercetare-dezvoltare din China vor ajuta la dezvoltarea unui model mini destinat exclusiv pieţei chineze.

'Potenţialul de creştere al pieţei chineze este ridicat. Este o oportunitate deosebită să înregistrăm creştere nu doar pe segmentele noastre de bază – maşini şi camioane – ci şi să furnizăm servicii celor interesaţi de maşinile smart', a apreciat şeful Ford.

Anunţul Ford vine după ce Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) a anunţat că vânzările de autoturisme au scăzut în august cu 3,4%, la 1,42 milioane de unităţi, după un declin de 6,6% în iulie şi 3,4% în iunie. Livrările de autoturisme, SUV-uri şi vehicule cu utilizare multiplă au înregistrat în august un recul de 3%, la aproximativ 1,66 milioane de unităţi.

Ford şi rivalele sale – General Motors şi Volkswagen AG au redus recent preţurile şi capacitatea de producţie a fabricilor din China. În primele opt luni din acest an, Ford a vândut 531.702 maşini de pasageri în China, în scădere cu 1,2% de la 537.997 vehicule vândute în perioada similară din 2014.

Mark Fields se aşteaptă la încetinirea creşterii pieţei auto chineze, comparativ cu anii precedenţi. 'Observăm încetinirea în acest an. Dar vedem şi o revenire a clienţilor pe piaţă', a declarat şeful Ford.

În ultimii cinci ani Ford şi-a dublat cota de piaţă în China, până la 5%, conform datelor CAAM.

Menţinerea unor marje operaţionale de două cifre oferite de piaţa auto din China în ultimii ani este o operaţiune dificilă, în condiţiile în care economia chineză înregistrează cel mai lent ritm de creştere din ultimii 15 de ani, iar dealerii auto strâng cureaua pentru a pune capăt scăderii marjelor.

Pe piaţa din China, Ford se află pe locul cinci în topul principalilor producători auto străini după vânzări, în urma Volkswagen, General Motors, Nissan Motor şi Hyundai. Obiectivul Ford este de a ajunge pe locul trei în topul principalilor producători auto străini din China până în 2020 şi de a-şi majora vânzările pe plan global cu 52%, de la 6,2 milioane, în 2013, la 9,4 milioane de vehicule pe an, până în 2020.

În China, Ford produce vehicule împreună cu Chongqing Changan Automobile Co Ltd şi Jiangling Motors Corp Ltd.

În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost. AGERPRES