Aici au fost descoperite 19 cadre medicale care au fost confirmate cu COVID-19.

Pacienții trebuie feriți!

„Această situaţie este în atenţia conducerii Spitalului Județean care înţelege suferinţa pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi depune toate eforturile pentru a putea redeschide cât mai repede secţia pentru terapia prin spitalizare de zi specifică, într-o altă locaţie cu scopul reducerii la minim riscul contaminării cu COVID -10 a pacienţilor oncologici care sunt extrem de vulnerabili. Secţia Oncologie va putea fi redeschisă în condiţiile sus-menţionate după data de 11.05.2020 când revine în activitate medicul specialist, într- o altă locaţie, cât mai izolată şi cu circuite separate în cadrul Secţiei de Pediatrie”, se arată în informarea Prefecturii Botoşani.

Consultați la Iași

Pacienţii care au nevoie de internare vor fi trimişi către Institutul Regional de Oncologie Iaşi, mai anunță instituția prefectului. Cei care au nevoie de reţete pentru chimioterapie vor fi consultaţi prin sistemul de telemedicină din cadrul ambulatorului de specialitate.