"Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aş vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuţiile pe bugetul 2018. Informaţiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 şi pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an", a spus Baqir. 

Potrivit acestuia, pe termen mediu, pentru a avea o poziţie confortabilă, un deficit în jur de 1,5% din PIB este suficient pentru a păstra datoria publică pe o traiectorie descendentă. 

"Un deficit de 2,3% din PIB pentru anul acesta şi de 2% pentru 2018 ar contribui la atingerea acestui scop. Pentru 2018, un deficit de 2,3% din PIB ar fi ceea ce economiştii numesc opoziţie neutră din punct de vedere fiscal", a arătat oficialul FMI. 

La începutul lunii martie, Ministerul Finanţelor Publice a dat asigurări că România va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB. 

Diferenţa dintre estimările Comisiei Europene şi cele ale României în ceea ce priveşte deficitul bugetar pentru 2017 este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare, dar autorităţile române şi-au asumat un program de guvernare care va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. 

Replica autorităţilor române vine după ce comisarii europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici au transmis o scrisoare Ministerului Finanţelor Publice în contextul publicării de către Comisia Europeană (CE) a rapoartelor privind situaţia economică şi socială din statele membre. 

"Prin scrisoarea transmisă, Comisia Europeană se arată preocupată de o eventuală depăşire a ţintei de deficit pentru anul 2017. Conform bugetului de stat aprobat de Parlamentul României, Guvernul şi-a asumat un deficit bugetar sub 3%, cu respectarea criteriilor de la Maastricht. Diferenţa dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare", precizează Ministerul Finanţelor. 

Analiza Comisiei face parte din procedura Semestrului European şi include o evaluare a dezechilibrelor care există încă în unele state membre. Conform acestor rapoarte, Comisia Europeană a constatat dezechilibre economice în 12 state membre UE, situaţia acestora urmând a fi în continuare monitorizată, în timp ce României i s-a transmis doar o scrisoare formală, fără a fi identificate dezechilibre economice. 

"Deşi în acest moment avem opinii diferite privind prognoza economică pentru anul 2017, Guvernul României s-a angajat să implementeze un Program de guvernare menit să aducă dezvoltare sustenabilă, investiţii în infrastructură şi creare de noi locuri de muncă, cu respectarea unei ţinte de deficit de sub 3% din PIB", precizează sursa citată. 

Potrivit previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB. 

"Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conţine mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii şi salarii în sectorul public. În consecinţă, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017", avertiza Comisia Europeană la vremea respectivă. 

AGERPRES