Până acum Irlanda a beneficiat de fonduri de 27,79 miliarde de dolari de la FMI, deoarece a reuşit să ţină sub control deficitul bugetar şi să îmbunătăţească situaţia economiei. Datoria publică ar urma să ajungă la un nivel record în acest an iar creşterea economiei ar urma să se accelereze anul viitor.

Rata şomajului rămâne ridicată, la 13,7%, şi un sfert din împrumuturile băncilor ‘sunt credite neperformante iar pierderile persistă, afectând acordarea de noi împrumuturi’, se arată în raportul FMI.

În aprilie, FMI estima că economia irlandei va înregistra o creştere de 1,21% în 2013 şi de 2,2% în 2014.

Salvată de UE, BCE şi FMI la sfârşitul lui 2010, Irlanda şi-a îndeplinit obiectivele stabilite în schimbul ajutorului internaţional şi s-a apropiat de ieşirea din acest program, obţinând în luna mai cinci miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe zece ani. Irlanda a devenit astfel prima ţară din zona euro care revine complet pe pieţele de finanţare după ce a beneficiat de asistenţă internaţională.

Emiterea de obligaţiuni pe zece ani, apreciază FMI, reprezintă un alt pas cheie spre un acces deplin la pieţele financiare, dar a avertizat că perspectivele Irlandei depind de redresarea economiei şi de sprijinul suplimentar din partea liderilor europeni pentru atenuarea poverii datoriei ţării.

Irlanda s-a angajat să reducă cheltuielile şi să majoreze taxele cel puţin până în 2015, după ce a încheiat, în noiembrie 2010, un acord pentru obţinerea unui ajutor internaţional în valoare de 85 de miliarde de euro din partea UE şi FMI, ca urmare a exploziei bulei imobiliare din 2008, ce i-a devastat sectorul bancar. La acea dată, deficitul bugetar atinsese 32% din PIB. Irlanda a respectat disciplina bugetară impusă de FMI şi Uniunea Europeană care i-au acordat în repetate rânduri calificative pozitive pentru programul său de redresare economică.

Spre deosebire de Grecia şi Portugalia, alte două ţări din zona euro aflate sub asistenţă financiară, Irlanda a înregistrat din nou creştere economică, deşi fragilă în continuare. AGERPRES