Florin Cîțu a transmis un mesaj pe propria pagină de socializare după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

„Extrem de utilă întâlnirea pe care am avut-o astăzi – alături de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, și ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos – cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României”, a scris premierul pe Facebook.

Florin Cîțu și cuvântul de ordine în pandemie

De asemenea, acesta a subliniat că resursele trebuie gestionate eficient în perioada următoare, din cauza pandemiei cauzate de COVID-19.

„Am discutat despre predictibilitate și stabilitate în domeniul fiscal, digitalizare și simplificarea interacțiunii cu instituțiile statului, reducerea dezechilibrelor de pe piața muncii, stimularea investițiilor și a absorbției fondurilor europene și transparență în cheltuirea banilor alocați fie de la bugetul de stat, fie atrași prin programe de finanțare europene sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Discuțiile mi-au confirmat că direcțiile pe care echipa guvernamentală le consideră prioritare în etapa actuală au fost identificate ca fiind prioritare și de partenerii noștri de discuții din mediul de afaceri.

Cuvântul de ordine este eficientizare, mai ales în această perioadă de constrângeri prin care trecem din cauza pandemiei și pe care ne dorim ca România și toți românii să o depășească cu bine. Este important ca în perioada care urmează să gestionăm eficient resursele de care dispunem, din perspectiva priorităților care se conturează pentru perioada următoare.

Rămânem în continuare deschiși dialogului cu societatea civilă și cu mediul de business, pentru a identifica împreună cele mai bune soluții în efortul nostru comun pentru relansare post-pandemie”, scrie premierul în mesajul respectiv.

Ce s-a întâmplat cu premierul după ce s-a vaccinat

Premierul Florin Cîțu a declarat că se simte „foarte bine” după ce i-a fost administrată prima doză de vaccin anti COVID, subliniind că nu are „nicio problemă” şi are „mai multă energie”.

„Foarte bine, chiar foarte bine. Chiar mi-a dat mai multă energie… Nu ştiu dacă de la vaccin sau pentru că beau mai multă cafea, dar mă simt foarte bine, nu am nicio problemă”, a afirmat Florin Cîțu, luni, la Parlament, întrebat cum se simte după prima doză de vaccin.

Premierului i-a fost administrat vaccinul contra COVID-19 pe 16 ianuarie la Centrul din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.