Florin Cîțu a luat prima decizie ca ministru interimar. În acest sens, ordinul privind noile criterii de carantinare, asumat de fostul secretar de stat al Ministerului Sănătății, Andreea Moldovan, va fi abrogat. Premierul care a preluat interimatul la Sănătate și-a anunțat această intenție în întâlnirea pe care a vut-o miercuri seară, la Guvern, cu secretarii de stat din Ministerul Sănătății, potrivit unor surse oficiale, relatează HotNews.ro

Prima decizie a lui Cîțu ca interimar la Sănătate

De altfel, decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu a fost motivată și de acest ordin despre care premierul nu știa. Totodată, premierul își va delega majoritatea atribuțiilor de la Sănătate secretarului de stat Alin Baciu.

Premierul Florin Cîțu va asigura interimar conducerea Ministerului Sănătății,după demiterea lui Vlad Voiculescu. Șeful Guvernului a anunțat miercuri seară că, după refuzul lui Dan Barna de a asigura interimatul la Sănătate, i-a înaintat președintelui propunerea ca premierul să o facă, iar șeful statului a acceptat.

„Voi prelua interimatul până când colegii de coaliție vor numi un ministru care să preia Ministerul Sănătății”, a spus Cîțu.

Ce va face premierul joi, în prima zi ca ministru interimar?

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a preluat mandatul de ministru interimar la Sănătate și primele ședințe le va avea cu directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și cu managerii spitalelor COVID din țară.

După ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Florin Cîțu a preluat interimarul la Ministerul Sănătății, premierul a spus ce va face în prima zi, în acest mandat.

„Am avut deja o întâlnire cu o parte din conducerea Ministerului Sănătății, iar mâine (joi – n.r.) o să fac două conferințe online, cu toți directorii de DSP și cu toți directorii spitalelor COVID. În continuare rămâne o prioritate pentru noi în această perioadă dificilă să asigurăm cele 1.600 de paturi pentru Terapie Intensivă și, în același timp, să gestionăm această perioadă dificilă”, a spus Cîțu.

Premierul a anunțat că ședința de Guvern care trebuia să aibă loc miercuri va avea loc joi, pentru că sunt acte normative care nu suportă amânare, unele dintre ele chiar de la Ministerul Sănătății.

Vlad Voiculescu a fost demis din funcție

Vlad Voiculescu a fost demis miercuri de către premierul Florin Cîţu, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind revocarea din funcţie a ministrului USR PLUS. Documentul este deja publicat în Monitorul Oficial.

Miercuri, şeful Guvernului l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu. Totodată, premierul României a demis-o şi pe Andreea Moldovan, unul dintre secretarii de stat de la Ministerul Sănătăţii, cea care ar fi promovat controversatul ordin publicat în Monitorul Oficial şi care ar fi permis deja carantinarea Bucureştiului.

Florin Cîţu anunţa, după demiterea lui Voiculescu, că vicepremierul Dan Barna va prelua interimar conducerea Ministerului Sănătăţii. Dan Barna a refuzat însă interimatul şi a declarat că, începând de astăzi, premierul Florin Cîţu nu mai beneficiază de susţinerea USR PLUS.

Sursa foto: Capital