„ROBOR 3 luni continuă să SCADĂ rapid!!!

Astăzi este la 2.83% pe an.

PNL scade dobânzile după ce socialiștii, a.k.a. grup infracțional organizat, le-au crescut trei ani la rând.

De ce putem noi să scădem dobânzile? Pentru că suntem mai pregătiți și suntem credibili”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Banca Națională a României a anunțat vineri un ROBOR la 3 luni, indicele în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, de 2,83%. Acesta a scăzut și a ajuns astfel la cel mai mic nivel din luna mai 2018 și până în prezent.